Nu de mult timp a luat fiinţă Asociaţia Buddhista Theravada din România şi am fost ocupat cu harţogarie şi cu viitorul site al asociaţiei.
Printre altele am scris şi o mică prezentare a buddhismului. Iat-o:
Ce este buddhismul?
Acum mai bine de 2500 de ani, un tânăr, Siddhattha Gotama, a abandonat confortul, abundenţa şi avantajele pe care viaţa într-o familie nobilă aflată la conducerea uneia dintre republicile (gana-sangha) de la poalele munţilor Himalaya, plecând într-o călătorie spirituală, menită a descoperi un sens mai „înalt” decât satisfacţiile imediate şi efemere, pe care fiecare om le întâlneşte pe suişurile şi coborâşurile vieţii. Legenda spune că, încă de la naştere, prinţul Siddhattha era înzestrat cu cele 32 de semene ale unui bărbat măreţ, iar înţelepţii vremii i-au prezis un destin remarcabil fie ca un morah universal, care va conduce lumea nu prin forţă, ci prin înţelepciune (ideal pe care mai târziu a încercat să îl materializeze vestitul rege buddhist Asoka 304–232 î.e.n.), fie un Buddha, o persoană ce va atinge perfecţiunea, iluminarea, redescoperind astfel drumul spre Eliberarea din Samsara - lumea suferinţei în care fiinţele rătăcesc de la o viaţă la alata, capabil a îi conduce şi pe alţii pe acelaşi drum.
După şase ani în care a studiat şi practicat cu marii maeştrii ai vremii, ajungând egalul acestora în realizări spirituale, Siddhattha nu îşi atinsese încă scopul şi abandonându-i a început să practice ascetismul extrem, auto-mortificarea, o practica a asceţilor samana din vremea aceea. Înfometat şi vlăguit de aceste practici, ajuns la graniţa dintre viaţă şi moarte, Siddhattha a realizat că drumul către eliberarea se află între practicile ascetice extreme şi delăsarea, complacerea în plăcerile senzoriale. Renunţând la practicile austere, într-o ambianţă paradisiacă, în apropierea oraşului Gaya (în prezent Bodh Gaya) la adăpostul oferit de un copac, Siddharta Gotama, practicând Calea de Mijloc, a realizat perfecta Iluminare, eliberându-se de suferinţă şi ignoranţă. Apoi, timp de 45 de ani a colindat ţinuturile Indiei instruindu-şi discipolii pentru a realiza ei înşişi fructul suprem, Nibbana.
O întrebare adesea pusă în lumea occidentală este aceea dacă buddhismul este o religie sau o filozofie. Filozofii, istoricii şi savanţii oferă diverse răspunsuri. Cert este însă că Buddha a predat un mod de viaţă, o disciplină, un antrenament al minţii menit a ne ridica de pe ochi vălurile ignoranţei şi a vedea realitatea ultimă, Dhamma, ce ne va conduce la adevărata libertate şi fericire.
Buddha nu a încurajat speculaţia inutilă, învăţăturile lui fiind esenţialmente practice. Şi-a sfătuit întotdeauna discipolii să nu îşi risipească eforturile încercând să găsească răspunsuri care nu le-ar aduce nici un beneficiu, ci să îşi concentreze resursele pentru a transcende adevăratele probleme: suferinţa, bătrâneţea, boala, moartea. Întreaga lui învăţătură se condensează în Cele Patru Adevăruri Nobile şi anume: Adevărul despre suferinţă (Dukkha – are un sens mult mai larg decât „suferinţă” cum este în mod simplist tradus), cauza suferinţei (Samudaya), încetarea suferinţei (Nirodha) şi calea ce duce la încetarea suferinţei (Magga – Nobila Cale în Opt Părţi). Această doctrină nu trebuie primită însă de către adept ca un adevăr revelat, indiscutabil. Practicantul trebuie să investigheze pentru a vedea el însuşi realitatea acestor lucruri. Simpla acceptare a doctrinei buddhiste nu conduce la eliberare, de aceea Buddha a încurajat mai degrabă investigarea decât credinţa oarbă.
Au vreo relevanţă învăţăturile buddhiste în zilele noastre?
Citind despre buddhism oamenii se întreabă ce relevanţă ar mai putea avea învăţăturile lui Buddha în condiţiile în care omenirea şi-a schimbat felul de fi şi de a trăi radical în aceşti 2500 de ani.
Realitatea este că această pretinsă diferenţă este una extrem de superficială. Aparent, ne petrecem zilele foarte diferit de omenii din antichitate. Informaţia circulă aproape instantaneu, serivciile medicale au evoluat şi sunt capabile să trateze cu uşurinţă bolile care în urmă cu câteva sute de ani ai ne-ar fi răpus cu certitudine. Omul a păşit pe lună şi a explorat fundurile oceanelor. Avem motoare nucleare şi acceleratoare de particule şi aşa mai departe. Cu toate astea în profunzime suntem trântiţi încoace şi încolo de aceleaşi forţe ca şi acum 2500 de ani: dorinţa şi aversiunea. La fel ca în vremea lui Buddha, ignoranţa ne face să ne identificăm nu cu casta în care ne-am născut, însă cu poziţia noastră în ierarhia socială, cu maşina pe care o conducem, cu job-ul, cu cariera, cu calităţile partenerilor cu cale împărţim patul, cu planurile noastre de viitor..
Înconjuraţi de gadget-uri, mânaţi de lăcomie cu super-viteza secolului 21, alergăm dintr-o partea în alta, în căutarea profitului. Acum, probabil mai mult decât oricând în istorie, am pierdut contactul cu propriile noastre trupuri, cu propria noastră fiinţă. Practicând calea buddhistă învăţăm însă să ne întoarcem la ritmul natural al fiinţei noastre, să încetinim, pentru a putea vedea realitatea, Dhamma, şi ridicând unul după altul vălurile ignoranţei să ne eliberăm asemeni lui Buddha, să atingem perfecţiunea.
