Mala

Am un nou hobby.

Prin cercurile de practicanți buddhiști probabil că se pune frecvent întrebarea „Cum integrăm practica noastră în «viața de zi cu zi»?”. Încercând să îmi răspund la întrebarea asta am ajuns într-un final la concluzia (deloc surprinzătoare) că nu am cum să o integrez – viața de «zi cu zi» este practica mea. Bineînțeles că practica formală și practica informală sunt două lucruri care diferă în formă însă nu sunt atât de diferite în conținut încât să devină două aspecte distincte ale vieții. De aceea, consider că tot ceea ce fac are o legătură cu practica mea spirituală și va influența cursul ei. Din acest motiv mă străduiesc să integrez în viața mea doar lucruri care cel puțin nu sunt dăunătoare. (o serie excelentă de articole pe tema asta http://bhikkhucintita.wordpress.com/home/life-in-the-dusty-world/the-art-of-lay-life/ )

Păstrând astfel direcția generală a vieții mele, de ceva vreme am făcut o mică pasiune pentru mala-uri și mai recent, un hobby din a le fabrica. O parte din prietenii mei au primit deja câte unul și m-au întrebat cum să îl folosească.

În mod normal, mala-ul este folosit pentru a număra prostrații sau mantre, iar ruda lui creștină, rozariul, este folosit într-o manieră similară de către isihaști.

Eu îl folosesc cel mai frecvent atunci când sunt la serviciu și îmi permit o scurtă pauză de 5-10 minute, cât durează parcurgerea celor 108 mărgele.

Mantrele pot fi un obiect de meditație foarte eficient. Deși meditația cu mantră nu este specifică buddhismului timpuriu, iar în canonul Theravada mantrele nu sunt enumerate printre obiectele de meditație, în tradiția silvestră Thailandeză, spre exemplu, este folosită pe scară largă mantra „buddho” ca obiect de meditație pentru cultivarea concentrării (samatha), iar în Birmania cea mai simplă mantră „araham” este folosită de practicanți încă din copilărie, numărată cu un „Seik Pu Ta” - denumirea birmaneză pentru mala. Mai multe informații despre acest subiect și alte mantre folosite: 

http://www.usamyanmar.net/Buddha/Article/Praying%20beads1.pdf .

Foarte pe scurt, orice mantră dacă este rostită (eu mă refer la recitarea mentală, deși poate sunt unii oameni care o fac și cu voce tare) în așa fel încât mintea să se concentreze asupra ei fără a acorda prea multă atenție celorlalte lucruri pe care le poate conține la un moment dat (gânduri, sunete, senzații) duce la o stare de calm profund și claritate a minții.

Improvizând puțin, eu am cultivat o variantă de meditație metta, pe care o găsesc foarte folositoare mai ales la serviciu, cum spuneam mai sus, unde perioadele în care îmi permit o practică formală sunt limitate ca număr și durată.

În buddhismul Theravada meditația metta este practicată pornind de la propria persoană, înspre o persoană față de care avem în mod firesc afecțiune, către o persoană neutră, o persoană față de care avem aversiune și în final înspre toate ființele din toate direcțiile, fără discriminare. Cultivarea metta față de propria persoană este considerată, deci, o piatră de temelie în acestă practică și nu e o practică ușoară pentru o persoană crescută în lumea occidentală, care adesea este un mediu ultra-competitiv în care ești condiționat de mic să forțezi nota, să vrei mai mult, să fii mai bun decât ceilalți, niciodată să fii mulțumit cu ceea ce ai deja. Dacă succesul înseamnă să fii cel mai bun, înseamnă că, spre exemplu, dintr-o clasă de 30 de elevi, 29 nu au succes, iar eu personal am făcut întotdeauna parte din cei 29. De aceea să fii împăcat cu tine însuți nu este un lucru așa de simplu cum pare.

Practica mea e foarte simplă: Pentru fiecare mărgea de pe mala încerc să îmi urez cât mai sincer să fiu mai fericit, mai mulțumit, mai senin, acum, în clipa prezentă, folosind afirmații de genul: „fie ca eu să fiu fericit, să fiu calm, să fiu senin, fie ca eu să trăiesc în prietenie cu toate ființele”. Așa cum subliniază Luangpor Sumedho, nu medităm ca să atingem ceva în viitor, ci mai degrabă încercăm să fim mai prezenți în ceea ce suntem deja. Deci când număr mărgele nu îmi proiectez o dorință în viitor ci, împăcându-mă cu starea de fapt existentă, încerc să îmi direcționez mintea înspre o stare de pace, de bunăstare, de fericire. Nu înseamnă însă nici că îmi stabilesc drept „target” o stare anume de pace și fericire pe care dacă o ating pot spune că meditația a avut succes. Un alt „secret” pe care l-am înțeles în privința meditației în general și a meditației metta în special e că nu trebuie să mă străduiesc să o fac să fie în vreun fel. Mai degrabă încerc să ofer ceva, decât să câștig și trebuie să țin minte că îmi doresc bunăstarea, chiar și atunci când mintea mea nu reușește să se concentreze. Dacă sunt cu mintea în toate direcțiile, sunt ros de resentimente, de aversiune sau alte emoții incomode, un început bun ar fi să încerc să mă împac cu starea de fapt existentă. Să doresc ca stările acestea să dispară și să fie înlocuite instantaneu de o stare extatică nu este prea realist și cel mai probabil o să culeg doar frustrare. E mult mai înțelept să îmi ofer puțină înțelegere, puțină compasiune, să-mi deschid poarta inimii către mine însumi, necondiționat, cum ar zice Ajahn Brahm. Deci în același timp este și un exercițiu de toleranță, de acceptare, chiar și de iertare (atunci când ceva întunecat din trecut îmi bântuie conștiința, să zicem fructele unor acțiuni pornite din intenții rele).

Intenția corectă, este un factor al Nobilei Căi în 8 Părți. Câte din intențiile noastre dintr-o zi ar putea fi catalogate drept intenție corectă în înțeles buddhist. Cele 5 – 10 minute cât ia să parcurgi un mala, cel puțin sunt un exercițiu de intenție corectă: intenția de ne îndrepta către lucruri favorabile progresului spiritual și de a ne îndepărta de cele nefavorabile.

Într-un fel, practica asta e ca o rugăciune către tine însuți și atunci când îi incluzi și pe alții în aspirațiile tale, se aseamănă și mai mult.

În funcție de „materialul” cu care lucrez, câteodată sunt nevoit să improvizez. Spre exemplu, atunci când sunt într-o stare foarte proastă, încerc să izolez toate acele aspecte mentale neplăcute care mă perpelesc la foc mic într-o singură entitate fictivă și îmi direcționez toleranța, înțelegerea și bunele intenții, folosind persoana a II-a singular: fie ca tu să fii fericit, să fii calm, să fii senin, fie ca tu să trăiești în prietenie cu toate ființele”. Dacă cineva îmi dă bătăi de cap și mi se pare că e nesuferit, 108 aspirații pozitive avându-l ca beneficiar îmi alină într-o oarecare măsură starea de disconfort.

Sunt convins că fiecare dintre noi poate găsi metode eficiente adaptate personalității și dificultăților pe care le întâlnește. Eu consider că mala este un obiect religios util fără a avea nimic magic în el. Nu cred că are vreo importanță materialul din care e făcut, numărul mărgelelor, după cum nici nu cred că există mantre cu puteri magice. Mai degrabă puterea lui stă în ceea ce poate face mintea noastră folosindu-se de el. În ceea ce mă privește până și faptul de a îl vedea sau de a îl simți la gât sau pe încheietura mâinii, mă face să îmi aduc aminte de aspirațiile mele către iubire, compasiune, virtute și înțelepciune și cum îi spuneam mamei mele în discuțiile noastre buddhisto-creștine, toate religiile lumii au idealuri mărețe care dacă ar fi urmate de adepți, lumea aceasta ar fi un loc mai frumos și mai plăcut, cu condiția ca ele să fie ținute vii în minte, în permanență.

”Nu disprețui meritul spunând: «Nu mi se va întâmpla mie». Picătură cu picătură se umple ulciorul; tot astfel adunându-l puțin câte puțin, se umple omul înțelept de merite.”

Dhammapada - 122

Întâlnirea grupului de studiu/meditaţie buddhista Theravada din Bistriţa, 28 iunie 2010.

A trecut şi asta.. Cel puţin de data asta eram cu lecţia învăţată şi nu am avut nici un fel de aşteptări. Dacă sunt mulţumit de rezultat? Da sunt mulţumit.

Nu se anunţaseră mulţi oameni. Un amic a zis că vine să vadă care e treaba cu meditaţia, că o fi ceva din moment ce de doi ani de zile eu insist în „obiceiul” ăstă în detrimentul altor obiceiuri mai amuzate, însă până la urmă a preferat să meargă la fotbal. Încă o persoană a confirmat participarea dar nu a mai apărut. Nu am aflat de ce şi nici nu are rost să fac speculaţii pe tema asta. Despre cei care au spus că poate o sa vina dacă au timp sau nu au altceva mai bun de făcut e inutil să mai vorbesc. Am încercat să fac publicitate evenimentului cum am putut eu mai bine, în limitele bunului simţ, perfect conştient de faptul că, concitadinii mei sunt destul de puţin preocupaţi de astfel de lucruri şi oricum majoritatea au o cu totul altă orientare religioasă, chiar dacă în unele cazuri au o atare orientare doar la nivel declarativ. Am anunţat evenimentul pe blog, pe facebook, am lipit afişe prin oraş, cu gândul că cine trebuie sa afle, află.

La ora 18,00 la fosta cafenea de B-dul Decebal, nr. 3 s-au prezentat 3 persoane: subsemnatul, un fost coleg de liceu care are un oarecare interes teoretic pentru „viaţa spirituală” şi încă un domn.

Acest domn, fără îndoială are un interes sincer pentru emanciparea spirituală şi este într-o căutare autentică. De fapt, chiar ar fi avut lucruri importante de făcut în acel timp, lucruri pe care le-a sacrificat pentru a participa la întâlnire. Un lucru demn de laudă. Orice cale spirituală, cred eu, trebuie să aibă la bază, o astfel de hotărâre, disponibilitatea de a sacrifica unele lucruri, de a pune spiritualitatea pe primul loc. Chiar dacă vederile noastre religioase nu coincid, a fost din punctul meu de vedere o întâlnire fructuoasă. Timp de 45 de minute am discutat despre cea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi „Calea” către eliberarea de iluzii şi suferinţă, după care am practicat împreună anapanasati. Am schimbat adrese de email si i-am oferit câteva materiale despre meditaţia buddhistă. Sper să ne întâlnim din nou, atunci când obligaţiilor de natură socială, familială ne vor permite, asta în măsura în care şi dânsul va considera o astfel de întâlnire utilă.

Cam asta a fost tot. Evident că în atare circumstanţe este inutil să planific o nouă întâlnire săptămâna viitoare. Chiria pentru sală a fost destul de scumpă, iar resursele mele financiare sunt limitate. Totuşi, mă pun la dispoziţia oricui consideră că o atare întâlnire i-ar aduce un folos. Nu pentru a îl învăţa eu ceva, ci pentru a îi pune la dispoziţie materialele pe care le deţin, experienţa mea (limitată) în practicarea Dhammei şi acea prietenie spirituală (Kalyana mitta) despre a cărei importanţă vorbea adesea Buddha.

În încheierea acestei postări voi face traducerea unei sutta asupra căreia e bine să reflectăm din când în când, traducere pe care doresc să o fac încă din ziua în care am citit-o pentru prima dată. Este vorba de Mangala Sutta:Discursul asupra Binecuvântărilor, discurs ce în ţările Theravada este recitat la anumite ocazii. Este bine atunci când avem tendinţa să fim nemulţumiţi să ne uităm cu atenţie la lucrurile care nu sunt aşa cum dorim noi şi despre care credem că dacă ar fi altfel ne-ar aduce satisfacţii, ne-ar face fericiţi. Aşa cum spune Ajahn Brahm, de fiecare dată când suntem nemulţumiţi de anumite lucruri, ignorăm toate celelalte lucruri bune pe care le avem. Pentru că, aşa cum reiese din această sutta, fericirea şi binecuvântarea vine din cu totul alte lucruri.

„Astfel am auzit: Odată, Cel Binecuvântat locuia în mănăstirea Anathapindika, din pădurea Jeta, lângă Savatthi. Când noaptea era pe terminate o anumită zeitate a cărei splendoare ilumina întreaga pădure a apărut în faţa Celui Binecuvântat şi, apropiindu-se l-a salutat cu respect şi i s-a aşezat alături. Şezând alăturea, i-a adresat Celui Binecuvântat următorul vers:

Mulţi zei şi oameni, dorind cu ardoare binele, cugetă referitor la binecuvântări. Te rog spune-mi care este cea mai înaltă binecuvântare?

Să nu te însoţeşti cu proştii, să te însoţeşti cu cei înţelepţi, să îi onorezi pe cei care sunt demni de onoruri – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Să locuieşti într-un loc adecvat, să fi făcut fapte meritoase în trecut şi să te îndrepţi în direcţia corectă – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Să ai cunoştinţe vaste, aptitudini perfecte, să fi bine antrenat în disciplină şi plăcut în vorbire – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Să îşi ajuţi tatăl şi mama, să îţi preţuieşti soţia şi copiii, să ai o meserie paşnică – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Să fi darnic, să ai o conduită justă, să îţi ajuţi rudele şi să fi ireproşabil în acţiuni – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Să încetezi şi să te abţii de la rău, să nu consumi substanţe intoxicante şi să fi de neclintit în virtute – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Reverenţa, modestia, mulţumirea, recunoştinţa şi oportunitatea de a auzi Dhamma – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Răbdarea, supunerea, a îi vedea pe cei ce trăiesc Viaţa Sfântă (samana) şi discuţiile religioase la vremea potrivită – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Autocontrolul, Viaţa Sfântă, perceperea Adevărurilor Nobile şi realizarea Nibbanei – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Acela a cărui minte nu se tulbură când intră în contact cu neprevăzutele vieţii, lipsit de tristeţe, fără de pată şi în siguranţă – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.

Pentru cei care au îndeplinit aceste lucruri, invincibili oriunde s-ar afla, trecând fericiţi prin orice circumstanţe – acestea sunt cele mai înalte binecuvântări.” (Sutta Nipata 2.4)

Cea de a 7-a conferinţă a Naţiunilor Unite cu ocazia celebrării zilei de Vesak 23 - 25 mai 2010/2553

Câţiva dintre prietenii mei întru Dhamma mi-au sugerat să postez câteva impresii legate de recenta mea participare la Cea de a 7-a conferinţă a Naţiunilor Unite cu ocazia celebrării zilei de Vesak 23 - 25 mai 2010/2553 ce a avut loc in Ayutthaya,Thailanda, aşa că voi încerca să dau curs acestei sugestii, fără însă a intra prea mult în detalii. A fost o experienţă fructuoasă pentru mine. Dacă însă şi alţii vor trage unele beneficii din asta, rămâne de văzut. Eu încerc, atât cât îmi permit capacităţile mele limitate, să ofer puţin din ceea ce la rândul meu am dobândit (nu fără ajutorul prietenilor mei spirituali), în speranţa că, în timp, starea de prosperitate spirituală ce îşi are cauza în practicarea Dhammei se va extinde de la a fi una individuală, înspre una colectivă. Înspre acest sfârşit, experienţa şi impresiile mele personale nu au o prea mare relevanţă, de aceea spaţiul pe acest blog, timpul şi energia pe care o voi aloca acestei relatări vor fi limitate.

Voi începe prin a-i mulţumii bunului meu prieten întru Dhamma Rev. Josho Cîrlea Adrian, preşedinte al Asociaţiei Buddhiste Jodo Shinshu din România, care a făcut posibilă participarea mea la acest important eveniment şi care, sunt ferm convins, îmi va fi un sprijin de nădejde şi o sursă de inspiraţie în încercările mele de răspândire a învăţăturilor lui Buddha.

Ziua de Vesak este una dintre cele mai sacre sărbători Buddhiste, celebrând trei evenimente importante din viaţa lui Buddha şi anume: naşterea, iluminarea şi moartea (parinibbana), care în mod miraculos s-au petrecut în noaptea cu lună plină a aceleiaşi zile din luna mai.

În data de 13 decembrie 1999, în cadrul sesiunii 54, tema cu numărul 174 din agenda de lucru a Adunării Generale a Naţiunilor Unite a fost propunerea de a recunoaşte ziua de Vesak drept sărbătoare internaţională şi de a organiza activităţi corespunzătoare la Sediul Naţiunilor Unite precum şi la Oficiile Naţiunilor Unite din lume. Adunarea generală a luat în considerare faptul că buddhismul este una dintre cele mai vechi religii ale lumii şi că de mai bine de 2500 de ani a adus o contribuţie substanţială spiritualităţii şi umanităţii. În anul 2004, Thailanda a organizat Conferinţa mondială a liderilor buddhişti pentru recunoaşterea internaţională a zilei de Vesak şi de atunci evenimentul a avut loc în fiecare an în Thailanda, la Buddhamonton, provincia Nakhon Pathom precum şi la sediul Naţiunilor Unite din Bangkok, mai puţin în anul 2008, când, cea de-a cincea conferinţă a avut loc în Hanoi, Vietnam.

În acest an, conferinţa a fost organizată de universităţile Inner Trip Reiyukai Internationl (ITRI) din Japonia şi Mahachulalongkornrajavidyalaya (MCU) din Thailanda în campusul MCU şi la sediul ONU şi a avut ca temă principală „Recuperarea Globală: Perspectiva Buddhistă”. În cadrul acestei teme s-au ţinut cinci ateliere, în care profesori, psihologi, terapeuţi, doctori, oameni de ştiinţă şi lideri religioşi au prezentat materiale (totalizând un număr de peste 600 de pagini) urmate de dezbateri, având ca subteme: Recuperarea Globală prin ecologie buddhistă, Recuperarea Globală prin educaţie buddhistă, Recuperarea Globală prin buddhism angajat, Recuperarea Globală prin coexistenţă armonioasă şi Recuperarea Globală prin bunăstare mentală. Pe lângă acestea au avut loc şi două ateliere referitoare la Asociaţia Internaţională a Universităţilor Buddhiste (IABU) şi unul intitulat Texte Buddhiste Comune, un efort de a constitui o colecţie care să cuprindă texte relevante din toate tradiţiile buddhiste.

23 mai, Campusul MCU, Ayutthaya – Evenimentul a fost deschis de discursul Sfinţiei sale Somdet Phra Buddhacharya, preşedintele comitetului executiv al patriarhului suprem al Thailandei, urmat de alţi distinşi vorbitori precum Ven. Prof. Dr. Phra Dhammakosajarn, rectorul MCU şi preşedinte al ICUNDV (Consiliul internaţional al Naţiunilor Unite pentru Ziua de Vesak), Dr. Ariyarante, Alteţea Sa Regală Maha Vajiralongkorn şi alte personalităţi politice şi religioase din Thailanda şi din lume.

 

24 mai, Campusul MCU, Ayutthaya – ateliere pe temele menţionate mai sus, urmate, seara, de un program cultural de excepţie.

25 mai, Sediul ONU Bangkok – mesaje lideri politici, spirituali şi oficiali ONU; raportul atelierelor urmat de discuţii; proclamarea Declaraţiei de la Bangkok, http://www.icundv.com/vesak2010/node/994 un document ce conţine 11 puncte, prin care participanţii din 83 de ţări ale lumii s-au angajat să pună în aplicare strategiile stabilite ca urmare a dezbaterilor de la această conferinţă, în vederea însănătoşirii umanităţii, afectată tot mai sever de crizele politice, economice şi ecologice succesive din ultimii ani. Ora 18,00 Buddhamonthon, ceremonia de încheiere.

Materialele prezentate la acest eveniment, după cum spuneam mai sus, au un volum considerabil şi este greu şi inutil a încerca să le fac un rezumat, însă sunt disponibile cititorilor în limba engleză pe site-ul evenimentului http://www.icundv.com/vesak2010/

Despre experienţa mea personală nu voi intra prea mult în detalii. A fost ceva minunat... Pentru prima data m-am aflat „între ai mei” şi am putut să mă las condus până la lacrimi de emoţiile generate de devotamentul pentru Buddha, Dhamma şi Sangha fără a mă simţi o anomalie religioasă sau culturală. Tot pentru întâia oară am aflat ce înseamnă să te afli în compania unor atât de iluştrii şi desăvârşiţi maeştrii spirituali, cât de mult poţi să creşti doar aflându-te în prezenţa lor, în atmosfera de pace şi iubire necondiţionată care înconjoară astfel de oameni şi astfel de evenimente. În acest context, meschinăriile cele mai subtile ale personalităţii tale devin aparente şi, investigându-le cu înţelepciune şi compasiune, te eliberezi şi începi să te asemeni tot mai mult cu aceşti oameni care te inspiră, îţi dau energie.

Am învăţat ce înseamnă diferenţele dintre diferitele tradiţii buddhiste „la rece”, atunci când le studiezi din cărţi sau le compari scripturile şi ce se întâmplă cu aceste diferenţe atunci când întâlneşti aceste învăţături încarnate în practicanţi sinceri şi devotaţi.

Am învăţat să depun efortul necesar în ceea ce trebuie făcut fără a încerca să anticipez rezultatul, cu certitudinea că dacă acesta este canalizat de o intenţie constructivă, simplul fapt de a depune efort e o răsplată suficientă, un rezultat satisfăcător.

Am mai învăţat şi altele dar au rămas încă atâtea lucruri de învăţat..