Am tradus şi partea a 2-a de la eseul lui Francis Story (Anagarika Priyadarshi Sugatananda). Prima parte se găseşte aici http://upsaka.blogspot.com/2010/06/meditatia-buddhista.html
După corectare, textul integral se va găsi probabil pe site-ul Asociaţiei Buddhiste Theravada din România. http://theravada.ro
Anapana Sati
Una dintre metodele cu gradul de aplicabilitate cel mai general folosită pentru cultivarea concentrării mentale este anapanasati, atenţia îndreptată către inspiraţie şi expiraţie. Aceasta, spre deosebire de practica din sistemul Yoga, nu necesita intervenţia asupra procesului normal de respiraţie, fiind folosită doar ca punct de concentrare a atenţiei, punct localizat la baza nărilor. Atenţia nu trebuie să rătăcească, nici măcar pentru a urmări traseul parcurs de respiraţie, ci trebuie să fie menţinută rigid în acel punct. În faza iniţială este de preferat să fie marcată fiecare respiraţie prin numărare, însă odată ce mintea poate rămâne fixată fără acest ajutor artificial, numărarea ar trebui oprită şi reluată doar în situaţia în care se impune redirecţionarea atenţiei.
Pe măsură ce starea de relaxare mentală (samatha) se apropie, respiraţia apare ca fiind din ce în ce mai firavă, până când devine aproape inobservabilă. În acest punct încep să se manifeste anumite fenomene psihice ce ar putea fi catalogate iniţial ca deconcertante. La un moment dat, este atins un punct în care dukkha din corp, senzaţia apariţiei şi dispariţiei elementelor este simţită. Acest lucru este simţit ca o perturbaţie, însă trebuie să ne aducem aminte că aceasta este o agitaţie ce este tot timpul prezentă în corp, însă nu devenim conştienţi de existenţa ei, decât atunci când mintea se stabilizează. Este prima realizare directă a dukkhăi (suferinţa) ce e inerentă tuturor fenomenelor – realizarea în noi înşine a primului dintre Cele Patru Nobile Adevăruri, D.ukkha Ariya Sacca. Când acest moment este depăşit, urmează piti, senzaţia bucuriei extatice asociată cu corpul fizic. Însă profesorul de vipassana este precaut şi nu îi descrie elevului său dinainte ceea ce experienţe ar putea să întâlnească, pentru că dacă ar face aşa, există o posibilitate destul de mare ca puterea sugestiei să producă reacţii false, în special în cazurile în care studentul este foarte sugestionabil şi într-o mare măsură influenţat de profesorul său.
Dispozitive în meditaţie
În kammattana, este permis a se folosi anumite dispozitive, precum kasina pământului sau una colorată, ca punct focal al atenţiei. Flacăra unei lumânări, o gaură în perete, un obiect mental, de asemenea pot fi folosite, iar metoda se găseşte în textele pali şi în Visuddhi-magga. În textele însele, se poate observa că Buddha dădea obiecte de meditaţie discipolilor în funcţie de caracteristicile individuale, şi cunoaşterea sa fără de greşeală a tehnicii potrivite pentru fiecare îşi avea originea în intuiţia vieţilor anterioare ale acestora. Ca într-o meditaţie recursivă, era ales un obiect uşor de înţeles pentru elev, sau care servea contracarării unor tendinţe negative puternice ale naturii sale. Astfel, unuia atras de plăcerile senzoriale, Buddha îi recomanda meditaţia asupra impurităţilor tropului, sau meditaţia în cimitire. În acest caz, obiectul va contrabalansa atracţia prin repulsie, însă nu este decât o metodă abilă de a atingi stadiul final, în care atât atracţia, cât şi repulsia dispar.
Într-un arhat nu există nici plăcut, nici neplăcut: el priveşte cu ecuanimitate perfectă, ca şi atunci când Thera Maha Moggallana a acceptat un pumn de orez de la un lepros.
Mătăniile
Folosirea rozariului în buddhism este adesea înţeleasă greşit. Dacă este folosit pentru repetarea mecanică a unei formule standardizate - repetarea unui număr mare de fraze ca un act de pietate - precum în alte religii, valoarea lui este neglijabilă. Atunci când însă este folosit pentru a menţinea atenţia şi pentru a purifica mintea, acesta poate fi de mare ajutor. Unul dintre cele mai bune metode de a îl folosi, pentru că necesită atenţie nestrămutată, este să repetăm formula Pali a calităţilor lui Buddha, Dhammei şi Sanghăi, începând cu „Iti'pi so Bhagava - ”, cu prima mărgea, apoi începând de la început şi continuând cu următoarea calitate: „Iti'pi so Bhagava, Arahan - ” şi aşa mai departe până când cu ultima mărgea întreaga formulă este repetată de la început până la sfârşit. Această sarcină nu poate fi dusă la bun sfârşit decât dacă mintea este totalmente concentrată asupra a ceea ce facem. În acelaşi timp, amintirea calităţilor nobile ale lui Buddha ale Dhammei şi ale Sanghăi, elevează mintea către un nivel superior, din moment ce cuvintele poartă cu ele un înţeles ce se imprimă pe tiparele momentelor-gând ce apar şi dispar. Valoarea acestui termen din psihologia Abhidhamma rezidă în natura benefică a momentului conştiinţă cittakkhana în fazele uppada (apariţiei), thiti (faza statică) şi bhanga (dispariţiei). Fiecare dintre aceste cittakkhana benefice contribuie la îmbunătăţirea sankharelor – agregatul tendinţelor; cu alte cuvinte, direcţionează momentele-gând subsecvente într-un nivel mai înalt şi tinde să stabilească caracterul la acel nivel.
Samatha Bhavana
Samatha bhavana, cultivarea liniştii mentale prin concentrare aduce cu ea trei beneficii: fericire în viaţa prezentă, o renaştere favorabilă şi eliberarea de impurităţile mentale, care este o precondiţie pentru dobândirea cunoaşterii intuitive. În samatha mintea devine ca un lac nemişcat şi limpede, lipist complet de perturbaţii şi agitaţie, pregătit să oglindească în suprafaţa lui natura adevărată a lucrurilor, aspectele lor ce sunt ascunse cunoaşterii obişnuite de agitaţie şi dorinţă. Este pacea şi împlinirea reprezentate pe înfăţişarea lui Buddha, care investesc imaginea lui cu o semnificaţie ce impresionează până şi pe aceia ce nu ştiu nimic despre el. O astfel de imagine a lui Buddha, poate ea însăşi să fie un obiect de meditaţie potrivit şi chiar este un obiect de meditaţie pe care majoritatea buddhiştilor în folosesc instinctiv. Simplul fapt de a vedea această imagine liniştită pate liniştii şi pacifica o minte distrasă de speranţele şi fricile lumeşti. Este asigurarea certă şi vizibilă a Nibbanei.
Vipassana Bhavana
Vipassana bhavana este realizarea celor trei semene ale existenţei, anicca, dukkha şi anatta, prin cunoaştere intuitivă directă. Aceste trei caracteristici ale impermanenţei, suferinţei şi absenţei sinelui pot fi înţelese intelectual ca un adevăr ştiinţific şi filozofic, dar acest lucru nu este suficient pentru a scăpa mintea de egoism şi dorinţă. Obiectivul final se găseşte pe un nivel mai înalt al conştiinţei, pe nivelul intuiţiei directe, acolo unde este cu adevărat trăit ca o realitate psihologică. Până ce această confirmare personală este obţinută, sfera percepţiei senzoriale (ayatana) şi răspunsurile senzoriale rămân mai puternice decât convingerile intelectuale; cele două funcţioneză alăturea pe diferite nivele ale conştiinţei, însă de obicei sfera dominată de avijja este aceea ce continuă să determine cursul vieţii noastre, prin acţiuni voliţionale. Filozoful care nu reuşeşte să trăiască conform filozofiei sale este cel mai familiar exemplu al incompatibilităţii dintre teorie şi practică. Cu toate acestea, când percepţia directă este obţinută, ceea ce la cel mai înalt nivel intelectual era doar o teorie, devine cunoaştere reală, în exact acelaşi mod cum „ştim” când ne este cald sau frig, când ne este foame sau sete. Mintea ce a dobândit acest lucru este ancorată în Dhamma şi pañña, înţelepciunea, a luat locul iluziei.
Meditaţia discursivă, de felul celei practicată în devoţiunea creştină este exclusiv la nivelul mental şi poate fi practicată de oricine, în orice moment. Nu necesită pregătiri sau condiţii speciale. Pentru exerciţiile mai avansate de samatha şi vipassana însă, stricta observare a regulilor morale de bază (sila) devine necesară. Aceste tehnici sunt mai bine de urmat în izolare, departe de impurităţile vieţii lumeşti şi sub îndrumarea unui maestru realizat. Mulţi oameni şi cauzat rău psihic abordându-le fără precauţie. Nu este recomandat pentru nimeni să experimenteze de unul singur. Cei care nu au posibilitatea de a se pune sub îndrumarea unui profesor de încredere ar face bine să se rezume la meditaţia discursivă. Aceasta nu îi va putea duce la iluminare, însă le va aduce beneficii morale şi îi va pregăti pentru nivelul următor.
Metta Bhavana
Metta bhavana este cea mai universală şi mai benefică formă de meditaţie discursivă şi poate fi practicată în orice condiţii. Gândurile de bunăvoinţă nediscriminatoare universală, răspândite în toate direcţie ca undele radio, sublimă energia creativă a minţii. Cu perseverenţă şi echilibru, poate fi atins un punct în metta bhavana, în care devine imposibil să întreţii vreun gând rău intenţionat. Adevărata pace poate să apară în lume doar prin intermediul unor minţi împăcate. Dacă oamenii din toată lumea ar putea fi convinşi să aloce o jumătate de oră zilnic practicii metta bhavana, ar exista mai mult progres înspre pace mondială şi securitate decât vor putea vreodată să aducă tratatele internaţionale. Ar fi un lucru bun daca în această nouă eră a învăţăturilor lui Buddha (Buddha Sasana), oamenii de toate credinţele ar putea fi invitaţi să ia parte într-o mişcare mondială de practică a metta bhavana şi în acelaşi timp să îşi ia angajamentul de a trăi în acord cu cele mai înalte precepte ale propriei lor religii, oricare ar fi asta. Făcând astfel, l-ar onora atât pe Supremul Buddha cât şi pe învăţătorul religiei lor particulare, întrucât la acest nivel, toate marile religii ale lumii se unesc. Dacă există un numitor comun, acesta se găseşte cu siguranţă aici, în învăţăturile despre blândeţea-iubitoare universală ce transcende diferenţele doctrinare şi aduce toate fiinţele la un loc prin puterea unui adevăr atemporal şi atotcuprinzător.
Formula clasică pentru metta ca atitudine a minţii ce trebuie cultivată prin meditaţie se găseşte în Karaniya Metta Sutta (Sutta Nipata, Khuddaka-patha) [a se vedea anexa]. Este recomandat ca această sutta să fie recitată înainte de a începe meditaţia şi din nou la sfârşit – un obicei invariabil urmat în toate ţările buddhiste. Versurile suttei încorporează cele mai înalte concepte la care gândurile de blândeţe-iubitoare le pot ajunge şi serveşte atât ca mijloc de auto-apărare împotriva stărilor mentale nesănătoase, dar şi ca subiect de contemplare (kammatthana).
Buddhismul ne învaţă că această cultivare a bunei intenţii trebuie să înceapă cu noi înşine. Există în această abordare un profund adevăr psihologic, întrucât nici o persoană ce se urăşte sau se dispreţuieşte pe sine în mod conştient sau inconştient, nu poate simiţii blândeţe-iubitoare pentru alţii. Pentru fiecare dintre noi sinele este cel mai apropiat obiect; dacă atitudinea cuiva faţă de sine nu este una sănătoasă, izvorul iubirii este otrăvit la sursă. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne construim o imagine idealizată despre noi înşine ce să ne servească ca obiect de admiraţie, ci, în timp ce suntem perfecţi conştienţi de greşelile şi deficienţele noastre, fără să ne condamnăm, ar trebui să ne luăm angajamentul de a deveni mai buni şi concomitent, să păstrăm încrederea că suntem capabili să facem asta.
Prin urmare, Metta bhavana începe cu gândul: „Fie ca eu să fie eliberat de duşmănie; fie ca eu să fiu eliberat de rea-voinţă; fie ca eu să scap de suferinţă; fie ca eu să fiu fericit”.
Odată ce acest gând a fost cultivat, următorul pas este să îl aplicam în exact acelaşi mod şi în aceeaşi măsură către cineva faţă de care avem un sentiment natural de prietenie.
În timp ce facem asta, două reguli trebuie respectate: obiectul trebuie să fie o persoană vie şi nu trebuie să fie de sens opus. A doua prohibiţie are rolul de a urmări ca sentimentul de metta să nu se transforme în inamicul său apropiat, senzualitatea. Cei ai căror înclinaţii senzuale au o orientare diferită trebuie să modifice regula pentru a se potrivi propriilor nevoi.
Atunci când gândurile de metta au fost cultivate înspre un prieten, următorul obiect ar trebui să fie cineva faţă de care nu avem un sentiment pronunţat nici de simpatie, nici de antipatie. În cele diun urmă, gândurile de metta trebuie îndreptate înspre cineva care ne este ostil. Aici apar dificultăţile. Ele sunt de aşteptat şi meditatorul trebuie să se pregătească pentru a le întâlni şi pentru a se lupta cu ele. Înspre acest sfârşit, câteva tehnici sunt descrise în Visuddhimagga şi în alte surse. Prima dintre ele este aceea de a ne gândi la persoana ostilă în temeni de anatta – impersonalitate. Meditatorul este sfătuit să analizeze persoana ostilă prin prisma componentelor sale impersonale – corpul, senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa. Corpul, pentru început, este constituit doar din lucruri materiale: părul de pe cap, părul de pe trup, piele, unghii, dinţi şi aşa mai departe. Nu există nici un motiv să fim ostili faţă de acestea. Senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa sunt toate nişte fenomen tranzitorii, interdependente, condiţionate şi legate la un loc de suferinţă. Sunt anicca, dukkha şi anatta, impermanente, mustind de suferinţă şi goale de sine. Nu există mai multă personalitate individuală în ele decât este în corpul fizic însuşi. Aşa că nici cu privire la acestea nu avem nici un motiv să fim ostili.
Dacă această abordare se dovedeşte a fi cu totul ineficientă, există şi altele în care stările emoţionale contracarante sunt introduse în scenă, ca de exemplu privirea persoanei ostile cu compasiune. Meditatorul ar trebui să reflecte: „La fel cum este ea (el), la fel sunt şi eu. La fel cum sunt eu, este şi ea (el). Ambii suntem legaţi prin ignoranţă şi dorinţă de inexorabila Roată a Vieţii. Amândoi suntem supuşi legii cauzei şi efectului şi pentru orice rău facem va trebui să suferim. Atunci de ce trebuie să dau vina pe cineva sau să consider pe cineva duşman? Aş face mai bine să îmi purific mintea şi să doresc ca şi el să facă acelaşi lucru, astfel ca amândoi să ne eliberăm de suferinţă.”
Dacă se stăruie asupra acestui gând şi este pe deplin înţeles, sentimentele de ostilitate vor fi izgonite. Când gândurile de blândeţe-iubitoare sunt exact la fel în calitate şi putere pentru toate aceste obiecte – propria persoană, prietenul, persoana neutră şi inamicul – meditaţia a fost un succes.
Următorul nivel este lărgirea şi extinderea ei. Acest proces este unul tripartit: metta este răspândită fără limite, cu limitare şi în toate cele 10 direcţii – est, vest, nord, sud, punctele intermediare, sus şi jos.
Când metta este răspândită fără limitare (anodhiso-pharana), meditatorul se gândeşte la obiectele blândeţii-iubitoare sub cinci capitole: toate fiinţele sensibile; toate lucrurile ce au viaţă; toate fiinţele ce au apărut; toate care au personalitate; toate care cred că sunt entităţi individuale. Pentru fiecare din aceste grupuri, separat, el formulează gândul: „Fie ca ele să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Pentru fiecare obiect trebuie să specifice grupul anume faţă de care răspândeşte metta: „Fie ca toate fiinţele sensibile să fie eliberate de duşmănie, etc... Fie ca toate lucrurile ce au viaţă să fie eliberate de duşmănie, etc...” Această meditaţie îmbrăţişează totul fără a face o referire particulară la o locaţie, de aceea este numită „răspândirea fără limitare”.
Când metta se răspândeşte cu limitare (odhiso-pharana), sunt şapte grupuri ce formează obiectele meditaţiei. Acestea sunt: toate femeile; toţi bărbaţii; toţi Cei Nobili (cei care au atins oricare din stadiile de Sfinţenie); toţi cei imperfecţi; toate fiinţele Deva; toate fiinţele umane; toate fiinţele aflate în stări dureroase. Asupra fiecărui grup ar trebui meditat în modalitatea descrisă mai sus: „fie ca toate femeile să fie eliberate de duşmănie, etc.” Această metodă este numită „răspândirea metta cu limitare, pentru că defineşte grupurile potrivit naturii şi condiţiei lor.
Metta răspândită în toate cele zece direcţii este realizată în acelaşi mod. Direcţionându-şi mintea înspre est, meditatorul se concentrează asupra gândului: „Fie ca fiinţele din est să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Şi în mod similar cu referire la fiinţele din vest, nord, sud, nord-est, sud-vest, nord-vest, sud-est, sus şi jos.
În final, fiecare din cele doisprezece grupuri aparţinând răspândirii nelimitate şi limitate pot fi luate separat pentru fiecare dintre cele zece direcţii folosind formulele potrivite.
Se spune că fiecare dintre aceste douăzeci şi două de moduri de a practica metta bhavana poate fi cultivată până în stadiul de appana-samadhi, concentrare ce duce la jhana, sau absorbţie mentală. Pentru acest motiv este descrisă ca metoda de dobândire a minţii eliberate prin metta (metta cetovimutti). Este prima dintre Cele Patru Brahma Viharas, stările sublime menţionate în Karaniya Metta Sutta: "Brahmam etam viharam idhamahu" - „Acesta se spune că este adăpostul sublim”
Metta, karuna, mudita, upekkha: [a se vedea Nyanaponika Thera, The Four Sublime States, Wheel 6.] blândeţea-iubitoare, compasiunea, bucuria empatică şi detaşarea, aceste patru stări mentale reprezintă cele mai înalte nivele de conştiinţă mundană. Cel care le-a atins şi se adăposteşte în ele este impenetrabil în faţa răului vieţii. Ca un zeu, se mişcă şi acţionează cu seninătate imperturbabilă, înarmat împotriva furtunilor sorţii şi incertitudinii condiţiilor lumeşti. Şi prima ce trebuie cultivată este metta, pentru că prin iubirea fără de graniţe gustă mintea pentru prima dată libertatea.
ANEXĂ
Karaniya Metta Sutta - Discursul asupra iubirii universale
Khudakka Nikaya - Sutta Nipata 1.8
Una dintre metodele cu gradul de aplicabilitate cel mai general folosită pentru cultivarea concentrării mentale este anapanasati, atenţia îndreptată către inspiraţie şi expiraţie. Aceasta, spre deosebire de practica din sistemul Yoga, nu necesita intervenţia asupra procesului normal de respiraţie, fiind folosită doar ca punct de concentrare a atenţiei, punct localizat la baza nărilor. Atenţia nu trebuie să rătăcească, nici măcar pentru a urmări traseul parcurs de respiraţie, ci trebuie să fie menţinută rigid în acel punct. În faza iniţială este de preferat să fie marcată fiecare respiraţie prin numărare, însă odată ce mintea poate rămâne fixată fără acest ajutor artificial, numărarea ar trebui oprită şi reluată doar în situaţia în care se impune redirecţionarea atenţiei.
Pe măsură ce starea de relaxare mentală (samatha) se apropie, respiraţia apare ca fiind din ce în ce mai firavă, până când devine aproape inobservabilă. În acest punct încep să se manifeste anumite fenomene psihice ce ar putea fi catalogate iniţial ca deconcertante. La un moment dat, este atins un punct în care dukkha din corp, senzaţia apariţiei şi dispariţiei elementelor este simţită. Acest lucru este simţit ca o perturbaţie, însă trebuie să ne aducem aminte că aceasta este o agitaţie ce este tot timpul prezentă în corp, însă nu devenim conştienţi de existenţa ei, decât atunci când mintea se stabilizează. Este prima realizare directă a dukkhăi (suferinţa) ce e inerentă tuturor fenomenelor – realizarea în noi înşine a primului dintre Cele Patru Nobile Adevăruri, D.ukkha Ariya Sacca. Când acest moment este depăşit, urmează piti, senzaţia bucuriei extatice asociată cu corpul fizic. Însă profesorul de vipassana este precaut şi nu îi descrie elevului său dinainte ceea ce experienţe ar putea să întâlnească, pentru că dacă ar face aşa, există o posibilitate destul de mare ca puterea sugestiei să producă reacţii false, în special în cazurile în care studentul este foarte sugestionabil şi într-o mare măsură influenţat de profesorul său.
Dispozitive în meditaţie
În kammattana, este permis a se folosi anumite dispozitive, precum kasina pământului sau una colorată, ca punct focal al atenţiei. Flacăra unei lumânări, o gaură în perete, un obiect mental, de asemenea pot fi folosite, iar metoda se găseşte în textele pali şi în Visuddhi-magga. În textele însele, se poate observa că Buddha dădea obiecte de meditaţie discipolilor în funcţie de caracteristicile individuale, şi cunoaşterea sa fără de greşeală a tehnicii potrivite pentru fiecare îşi avea originea în intuiţia vieţilor anterioare ale acestora. Ca într-o meditaţie recursivă, era ales un obiect uşor de înţeles pentru elev, sau care servea contracarării unor tendinţe negative puternice ale naturii sale. Astfel, unuia atras de plăcerile senzoriale, Buddha îi recomanda meditaţia asupra impurităţilor tropului, sau meditaţia în cimitire. În acest caz, obiectul va contrabalansa atracţia prin repulsie, însă nu este decât o metodă abilă de a atingi stadiul final, în care atât atracţia, cât şi repulsia dispar.
Într-un arhat nu există nici plăcut, nici neplăcut: el priveşte cu ecuanimitate perfectă, ca şi atunci când Thera Maha Moggallana a acceptat un pumn de orez de la un lepros.
Mătăniile
Folosirea rozariului în buddhism este adesea înţeleasă greşit. Dacă este folosit pentru repetarea mecanică a unei formule standardizate - repetarea unui număr mare de fraze ca un act de pietate - precum în alte religii, valoarea lui este neglijabilă. Atunci când însă este folosit pentru a menţinea atenţia şi pentru a purifica mintea, acesta poate fi de mare ajutor. Unul dintre cele mai bune metode de a îl folosi, pentru că necesită atenţie nestrămutată, este să repetăm formula Pali a calităţilor lui Buddha, Dhammei şi Sanghăi, începând cu „Iti'pi so Bhagava - ”, cu prima mărgea, apoi începând de la început şi continuând cu următoarea calitate: „Iti'pi so Bhagava, Arahan - ” şi aşa mai departe până când cu ultima mărgea întreaga formulă este repetată de la început până la sfârşit. Această sarcină nu poate fi dusă la bun sfârşit decât dacă mintea este totalmente concentrată asupra a ceea ce facem. În acelaşi timp, amintirea calităţilor nobile ale lui Buddha ale Dhammei şi ale Sanghăi, elevează mintea către un nivel superior, din moment ce cuvintele poartă cu ele un înţeles ce se imprimă pe tiparele momentelor-gând ce apar şi dispar. Valoarea acestui termen din psihologia Abhidhamma rezidă în natura benefică a momentului conştiinţă cittakkhana în fazele uppada (apariţiei), thiti (faza statică) şi bhanga (dispariţiei). Fiecare dintre aceste cittakkhana benefice contribuie la îmbunătăţirea sankharelor – agregatul tendinţelor; cu alte cuvinte, direcţionează momentele-gând subsecvente într-un nivel mai înalt şi tinde să stabilească caracterul la acel nivel.
Samatha Bhavana
Samatha bhavana, cultivarea liniştii mentale prin concentrare aduce cu ea trei beneficii: fericire în viaţa prezentă, o renaştere favorabilă şi eliberarea de impurităţile mentale, care este o precondiţie pentru dobândirea cunoaşterii intuitive. În samatha mintea devine ca un lac nemişcat şi limpede, lipist complet de perturbaţii şi agitaţie, pregătit să oglindească în suprafaţa lui natura adevărată a lucrurilor, aspectele lor ce sunt ascunse cunoaşterii obişnuite de agitaţie şi dorinţă. Este pacea şi împlinirea reprezentate pe înfăţişarea lui Buddha, care investesc imaginea lui cu o semnificaţie ce impresionează până şi pe aceia ce nu ştiu nimic despre el. O astfel de imagine a lui Buddha, poate ea însăşi să fie un obiect de meditaţie potrivit şi chiar este un obiect de meditaţie pe care majoritatea buddhiştilor în folosesc instinctiv. Simplul fapt de a vedea această imagine liniştită pate liniştii şi pacifica o minte distrasă de speranţele şi fricile lumeşti. Este asigurarea certă şi vizibilă a Nibbanei.
Vipassana Bhavana
Vipassana bhavana este realizarea celor trei semene ale existenţei, anicca, dukkha şi anatta, prin cunoaştere intuitivă directă. Aceste trei caracteristici ale impermanenţei, suferinţei şi absenţei sinelui pot fi înţelese intelectual ca un adevăr ştiinţific şi filozofic, dar acest lucru nu este suficient pentru a scăpa mintea de egoism şi dorinţă. Obiectivul final se găseşte pe un nivel mai înalt al conştiinţei, pe nivelul intuiţiei directe, acolo unde este cu adevărat trăit ca o realitate psihologică. Până ce această confirmare personală este obţinută, sfera percepţiei senzoriale (ayatana) şi răspunsurile senzoriale rămân mai puternice decât convingerile intelectuale; cele două funcţioneză alăturea pe diferite nivele ale conştiinţei, însă de obicei sfera dominată de avijja este aceea ce continuă să determine cursul vieţii noastre, prin acţiuni voliţionale. Filozoful care nu reuşeşte să trăiască conform filozofiei sale este cel mai familiar exemplu al incompatibilităţii dintre teorie şi practică. Cu toate acestea, când percepţia directă este obţinută, ceea ce la cel mai înalt nivel intelectual era doar o teorie, devine cunoaştere reală, în exact acelaşi mod cum „ştim” când ne este cald sau frig, când ne este foame sau sete. Mintea ce a dobândit acest lucru este ancorată în Dhamma şi pañña, înţelepciunea, a luat locul iluziei.
Meditaţia discursivă, de felul celei practicată în devoţiunea creştină este exclusiv la nivelul mental şi poate fi practicată de oricine, în orice moment. Nu necesită pregătiri sau condiţii speciale. Pentru exerciţiile mai avansate de samatha şi vipassana însă, stricta observare a regulilor morale de bază (sila) devine necesară. Aceste tehnici sunt mai bine de urmat în izolare, departe de impurităţile vieţii lumeşti şi sub îndrumarea unui maestru realizat. Mulţi oameni şi cauzat rău psihic abordându-le fără precauţie. Nu este recomandat pentru nimeni să experimenteze de unul singur. Cei care nu au posibilitatea de a se pune sub îndrumarea unui profesor de încredere ar face bine să se rezume la meditaţia discursivă. Aceasta nu îi va putea duce la iluminare, însă le va aduce beneficii morale şi îi va pregăti pentru nivelul următor.
Metta Bhavana
Metta bhavana este cea mai universală şi mai benefică formă de meditaţie discursivă şi poate fi practicată în orice condiţii. Gândurile de bunăvoinţă nediscriminatoare universală, răspândite în toate direcţie ca undele radio, sublimă energia creativă a minţii. Cu perseverenţă şi echilibru, poate fi atins un punct în metta bhavana, în care devine imposibil să întreţii vreun gând rău intenţionat. Adevărata pace poate să apară în lume doar prin intermediul unor minţi împăcate. Dacă oamenii din toată lumea ar putea fi convinşi să aloce o jumătate de oră zilnic practicii metta bhavana, ar exista mai mult progres înspre pace mondială şi securitate decât vor putea vreodată să aducă tratatele internaţionale. Ar fi un lucru bun daca în această nouă eră a învăţăturilor lui Buddha (Buddha Sasana), oamenii de toate credinţele ar putea fi invitaţi să ia parte într-o mişcare mondială de practică a metta bhavana şi în acelaşi timp să îşi ia angajamentul de a trăi în acord cu cele mai înalte precepte ale propriei lor religii, oricare ar fi asta. Făcând astfel, l-ar onora atât pe Supremul Buddha cât şi pe învăţătorul religiei lor particulare, întrucât la acest nivel, toate marile religii ale lumii se unesc. Dacă există un numitor comun, acesta se găseşte cu siguranţă aici, în învăţăturile despre blândeţea-iubitoare universală ce transcende diferenţele doctrinare şi aduce toate fiinţele la un loc prin puterea unui adevăr atemporal şi atotcuprinzător.
Formula clasică pentru metta ca atitudine a minţii ce trebuie cultivată prin meditaţie se găseşte în Karaniya Metta Sutta (Sutta Nipata, Khuddaka-patha) [a se vedea anexa]. Este recomandat ca această sutta să fie recitată înainte de a începe meditaţia şi din nou la sfârşit – un obicei invariabil urmat în toate ţările buddhiste. Versurile suttei încorporează cele mai înalte concepte la care gândurile de blândeţe-iubitoare le pot ajunge şi serveşte atât ca mijloc de auto-apărare împotriva stărilor mentale nesănătoase, dar şi ca subiect de contemplare (kammatthana).
Buddhismul ne învaţă că această cultivare a bunei intenţii trebuie să înceapă cu noi înşine. Există în această abordare un profund adevăr psihologic, întrucât nici o persoană ce se urăşte sau se dispreţuieşte pe sine în mod conştient sau inconştient, nu poate simiţii blândeţe-iubitoare pentru alţii. Pentru fiecare dintre noi sinele este cel mai apropiat obiect; dacă atitudinea cuiva faţă de sine nu este una sănătoasă, izvorul iubirii este otrăvit la sursă. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne construim o imagine idealizată despre noi înşine ce să ne servească ca obiect de admiraţie, ci, în timp ce suntem perfecţi conştienţi de greşelile şi deficienţele noastre, fără să ne condamnăm, ar trebui să ne luăm angajamentul de a deveni mai buni şi concomitent, să păstrăm încrederea că suntem capabili să facem asta.
Prin urmare, Metta bhavana începe cu gândul: „Fie ca eu să fie eliberat de duşmănie; fie ca eu să fiu eliberat de rea-voinţă; fie ca eu să scap de suferinţă; fie ca eu să fiu fericit”.
Odată ce acest gând a fost cultivat, următorul pas este să îl aplicam în exact acelaşi mod şi în aceeaşi măsură către cineva faţă de care avem un sentiment natural de prietenie.
În timp ce facem asta, două reguli trebuie respectate: obiectul trebuie să fie o persoană vie şi nu trebuie să fie de sens opus. A doua prohibiţie are rolul de a urmări ca sentimentul de metta să nu se transforme în inamicul său apropiat, senzualitatea. Cei ai căror înclinaţii senzuale au o orientare diferită trebuie să modifice regula pentru a se potrivi propriilor nevoi.
Atunci când gândurile de metta au fost cultivate înspre un prieten, următorul obiect ar trebui să fie cineva faţă de care nu avem un sentiment pronunţat nici de simpatie, nici de antipatie. În cele diun urmă, gândurile de metta trebuie îndreptate înspre cineva care ne este ostil. Aici apar dificultăţile. Ele sunt de aşteptat şi meditatorul trebuie să se pregătească pentru a le întâlni şi pentru a se lupta cu ele. Înspre acest sfârşit, câteva tehnici sunt descrise în Visuddhimagga şi în alte surse. Prima dintre ele este aceea de a ne gândi la persoana ostilă în temeni de anatta – impersonalitate. Meditatorul este sfătuit să analizeze persoana ostilă prin prisma componentelor sale impersonale – corpul, senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa. Corpul, pentru început, este constituit doar din lucruri materiale: părul de pe cap, părul de pe trup, piele, unghii, dinţi şi aşa mai departe. Nu există nici un motiv să fim ostili faţă de acestea. Senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa sunt toate nişte fenomen tranzitorii, interdependente, condiţionate şi legate la un loc de suferinţă. Sunt anicca, dukkha şi anatta, impermanente, mustind de suferinţă şi goale de sine. Nu există mai multă personalitate individuală în ele decât este în corpul fizic însuşi. Aşa că nici cu privire la acestea nu avem nici un motiv să fim ostili.
Dacă această abordare se dovedeşte a fi cu totul ineficientă, există şi altele în care stările emoţionale contracarante sunt introduse în scenă, ca de exemplu privirea persoanei ostile cu compasiune. Meditatorul ar trebui să reflecte: „La fel cum este ea (el), la fel sunt şi eu. La fel cum sunt eu, este şi ea (el). Ambii suntem legaţi prin ignoranţă şi dorinţă de inexorabila Roată a Vieţii. Amândoi suntem supuşi legii cauzei şi efectului şi pentru orice rău facem va trebui să suferim. Atunci de ce trebuie să dau vina pe cineva sau să consider pe cineva duşman? Aş face mai bine să îmi purific mintea şi să doresc ca şi el să facă acelaşi lucru, astfel ca amândoi să ne eliberăm de suferinţă.”
Dacă se stăruie asupra acestui gând şi este pe deplin înţeles, sentimentele de ostilitate vor fi izgonite. Când gândurile de blândeţe-iubitoare sunt exact la fel în calitate şi putere pentru toate aceste obiecte – propria persoană, prietenul, persoana neutră şi inamicul – meditaţia a fost un succes.
Următorul nivel este lărgirea şi extinderea ei. Acest proces este unul tripartit: metta este răspândită fără limite, cu limitare şi în toate cele 10 direcţii – est, vest, nord, sud, punctele intermediare, sus şi jos.
Când metta este răspândită fără limitare (anodhiso-pharana), meditatorul se gândeşte la obiectele blândeţii-iubitoare sub cinci capitole: toate fiinţele sensibile; toate lucrurile ce au viaţă; toate fiinţele ce au apărut; toate care au personalitate; toate care cred că sunt entităţi individuale. Pentru fiecare din aceste grupuri, separat, el formulează gândul: „Fie ca ele să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Pentru fiecare obiect trebuie să specifice grupul anume faţă de care răspândeşte metta: „Fie ca toate fiinţele sensibile să fie eliberate de duşmănie, etc... Fie ca toate lucrurile ce au viaţă să fie eliberate de duşmănie, etc...” Această meditaţie îmbrăţişează totul fără a face o referire particulară la o locaţie, de aceea este numită „răspândirea fără limitare”.
Când metta se răspândeşte cu limitare (odhiso-pharana), sunt şapte grupuri ce formează obiectele meditaţiei. Acestea sunt: toate femeile; toţi bărbaţii; toţi Cei Nobili (cei care au atins oricare din stadiile de Sfinţenie); toţi cei imperfecţi; toate fiinţele Deva; toate fiinţele umane; toate fiinţele aflate în stări dureroase. Asupra fiecărui grup ar trebui meditat în modalitatea descrisă mai sus: „fie ca toate femeile să fie eliberate de duşmănie, etc.” Această metodă este numită „răspândirea metta cu limitare, pentru că defineşte grupurile potrivit naturii şi condiţiei lor.
Metta răspândită în toate cele zece direcţii este realizată în acelaşi mod. Direcţionându-şi mintea înspre est, meditatorul se concentrează asupra gândului: „Fie ca fiinţele din est să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Şi în mod similar cu referire la fiinţele din vest, nord, sud, nord-est, sud-vest, nord-vest, sud-est, sus şi jos.
În final, fiecare din cele doisprezece grupuri aparţinând răspândirii nelimitate şi limitate pot fi luate separat pentru fiecare dintre cele zece direcţii folosind formulele potrivite.
Se spune că fiecare dintre aceste douăzeci şi două de moduri de a practica metta bhavana poate fi cultivată până în stadiul de appana-samadhi, concentrare ce duce la jhana, sau absorbţie mentală. Pentru acest motiv este descrisă ca metoda de dobândire a minţii eliberate prin metta (metta cetovimutti). Este prima dintre Cele Patru Brahma Viharas, stările sublime menţionate în Karaniya Metta Sutta: "Brahmam etam viharam idhamahu" - „Acesta se spune că este adăpostul sublim”
Metta, karuna, mudita, upekkha: [a se vedea Nyanaponika Thera, The Four Sublime States, Wheel 6.] blândeţea-iubitoare, compasiunea, bucuria empatică şi detaşarea, aceste patru stări mentale reprezintă cele mai înalte nivele de conştiinţă mundană. Cel care le-a atins şi se adăposteşte în ele este impenetrabil în faţa răului vieţii. Ca un zeu, se mişcă şi acţionează cu seninătate imperturbabilă, înarmat împotriva furtunilor sorţii şi incertitudinii condiţiilor lumeşti. Şi prima ce trebuie cultivată este metta, pentru că prin iubirea fără de graniţe gustă mintea pentru prima dată libertatea.
ANEXĂ
Karaniya Metta Sutta - Discursul asupra iubirii universale
Khudakka Nikaya - Sutta Nipata 1.8
Asta ar trebui să facă
acela care este priceput în bunătate
Și care cunoaște calea către pace:
Fie ca el să fie capabil și integru,
Clar și blând în vorbire,
Umil și nu îngâmfat,
Mulțumit și ușor de satisfăcut,
Neîmpovărat de sarcini și cumpătat în felul său de a fi.
Împăcat și calm și înțelept și priceput,
Nu mândru și pretențios în fire.
Fie ca acesta să nu facă nici cel mai neînsemnat lucru
Pe care înțelepții, mai apoi, l-ar blama.
Dorindu-și: În încântare și siguranță,
Fie ca toate ființele să fie lipsite de griji.
Orice fel de ființe ar fi;
Fie că sunt slabe ori puternice, fără excepții,
Cele mari și puternice, medii, scunde sau mici,
Văzute și nevăzute,
Cele ce trăiesc aproape sau în depărtare,
Cele născute și cele pe cale de a se naște —
Fie ca toate ființele să fie lipsite de griji!
Fie ca niciuna să nu o înșele pe alta,
Nici să nu disprețuiască vreo ființă, în orice stare.
Fie ca nimeni prin mânie sau rea-voință
Să nu dorească răul altcuiva.
Precum o mamă ce își protejează cu prețul vieții
Copilul ei, unicul ei copil,
La fel, cu inima larg deschisă
Ar trebui prețuite toate ființele vii;
Radiind bunătatea peste întreaga lume:
Împrăștiind-o în sus, înspre cer
Și în jos, înspre adâncuri;
Împrejur, fără frontiere,
Eliberat de ură și rea-voință.
Fie că stă în picioare, merge, șede sau stă întins,
Eliberat de moleșeală,
Acela să mențină această conștientizare.
Acesta se spune că este adăpostul sublim.
Fără a urma concepții rigide,
Cel cu inima pură, având viziunea clară
Și eliberat de dorințe senzuale
Nu se va mai naște în această lume.
Publisher's note
The Buddhist Publication Society is an approved charity dedicated to making known the Teaching of the Buddha, which has a vital message for people of all creeds.
Founded in 1958, the BPS has published a wide variety of books and booklets covering a great range of topics. Its publications include accurate annotated translations of the Buddha's discourses, standard reference works, as well as original contemporary expositions of Buddhist thought and practice. These works present Buddhism as it truly is — a dynamic force which has influenced receptive minds for the past 2500 years and is still as relevant today as it was when it first arose.
Buddhist Publication Society
P.O. Box 61
54, Sangharaja Mawatha
Kandy, Sri Lanka
Provenance:
©1986 Buddhist Publication Society.
Bodhi Leaves No. 15 (Kandy: Buddhist Publication Society, 1986). Transcribed from the print edition in 1995 by Myra Fox under the auspices of the DharmaNet Dharma Book Transcription Project, with the kind permission of the Buddhist Publication Society.
This Access to Insight edition is ©1995–2011.
Terms of use: You may copy, reformat, reprint, republish, and redistribute this work in any medium whatsoever, provided that: (1) you only make such copies, etc. available free of charge and, in the case of reprinting, only in quantities of no more than 50 copies; (2) you clearly indicate that any derivatives of this work (including translations) are derived from this source document; and (3) you include the full text of this license in any copies or derivatives of this work. Otherwise, all rights reserved. For additional information about this license, see the FAQ.
How to cite this document (one suggested style): "Buddhist Meditation", by Francis Story, (The Anagarika Sugatananda). Access to Insight, June 7, 2010, http://www.accesstoinsight.org/lib/authors/story/bl015.html.
