Am un nou hobby.
Prin cercurile de practicanți buddhiști probabil că se pune frecvent întrebarea „Cum integrăm practica noastră în «viața de zi cu zi»?”. Încercând să îmi răspund la întrebarea asta am ajuns într-un final la concluzia (deloc surprinzătoare) că nu am cum să o integrez – viața de «zi cu zi» este practica mea. Bineînțeles că practica formală și practica informală sunt două lucruri care diferă în formă însă nu sunt atât de diferite în conținut încât să devină două aspecte distincte ale vieții. De aceea, consider că tot ceea ce fac are o legătură cu practica mea spirituală și va influența cursul ei. Din acest motiv mă străduiesc să integrez în viața mea doar lucruri care cel puțin nu sunt dăunătoare. (o serie excelentă de articole pe tema asta http://bhikkhucintita.wordpress.com/home/life-in-the-dusty-world/the-art-of-lay-life/ )
Păstrând astfel direcția generală a vieții mele, de ceva vreme am făcut o mică pasiune pentru mala-uri și mai recent, un hobby din a le fabrica. O parte din prietenii mei au primit deja câte unul și m-au întrebat cum să îl folosească.
În mod normal, mala-ul este folosit pentru a număra prostrații sau mantre, iar ruda lui creștină, rozariul, este folosit într-o manieră similară de către isihaști.
Eu îl folosesc cel mai frecvent atunci când sunt la serviciu și îmi permit o scurtă pauză de 5-10 minute, cât durează parcurgerea celor 108 mărgele.
Mantrele pot fi un obiect de meditație foarte eficient. Deși meditația cu mantră nu este specifică buddhismului timpuriu, iar în canonul Theravada mantrele nu sunt enumerate printre obiectele de meditație, în tradiția silvestră Thailandeză, spre exemplu, este folosită pe scară largă mantra „buddho” ca obiect de meditație pentru cultivarea concentrării (samatha), iar în Birmania cea mai simplă mantră „araham” este folosită de practicanți încă din copilărie, numărată cu un „Seik Pu Ta” - denumirea birmaneză pentru mala. Mai multe informații despre acest subiect și alte mantre folosite:
http://www.usamyanmar.net/Buddha/Article/Praying%20beads1.pdf .
Foarte pe scurt, orice mantră dacă este rostită (eu mă refer la recitarea mentală, deși poate sunt unii oameni care o fac și cu voce tare) în așa fel încât mintea să se concentreze asupra ei fără a acorda prea multă atenție celorlalte lucruri pe care le poate conține la un moment dat (gânduri, sunete, senzații) duce la o stare de calm profund și claritate a minții.
Improvizând puțin, eu am cultivat o variantă de meditație metta, pe care o găsesc foarte folositoare mai ales la serviciu, cum spuneam mai sus, unde perioadele în care îmi permit o practică formală sunt limitate ca număr și durată.
În buddhismul Theravada meditația metta este practicată pornind de la propria persoană, înspre o persoană față de care avem în mod firesc afecțiune, către o persoană neutră, o persoană față de care avem aversiune și în final înspre toate ființele din toate direcțiile, fără discriminare. Cultivarea metta față de propria persoană este considerată, deci, o piatră de temelie în acestă practică și nu e o practică ușoară pentru o persoană crescută în lumea occidentală, care adesea este un mediu ultra-competitiv în care ești condiționat de mic să forțezi nota, să vrei mai mult, să fii mai bun decât ceilalți, niciodată să fii mulțumit cu ceea ce ai deja. Dacă succesul înseamnă să fii cel mai bun, înseamnă că, spre exemplu, dintr-o clasă de 30 de elevi, 29 nu au succes, iar eu personal am făcut întotdeauna parte din cei 29. De aceea să fii împăcat cu tine însuți nu este un lucru așa de simplu cum pare.
Practica mea e foarte simplă: Pentru fiecare mărgea de pe mala încerc să îmi urez cât mai sincer să fiu mai fericit, mai mulțumit, mai senin, acum, în clipa prezentă, folosind afirmații de genul: „fie ca eu să fiu fericit, să fiu calm, să fiu senin, fie ca eu să trăiesc în prietenie cu toate ființele”. Așa cum subliniază Luangpor Sumedho, nu medităm ca să atingem ceva în viitor, ci mai degrabă încercăm să fim mai prezenți în ceea ce suntem deja. Deci când număr mărgele nu îmi proiectez o dorință în viitor ci, împăcându-mă cu starea de fapt existentă, încerc să îmi direcționez mintea înspre o stare de pace, de bunăstare, de fericire. Nu înseamnă însă nici că îmi stabilesc drept „target” o stare anume de pace și fericire pe care dacă o ating pot spune că meditația a avut succes. Un alt „secret” pe care l-am înțeles în privința meditației în general și a meditației metta în special e că nu trebuie să mă străduiesc să o fac să fie în vreun fel. Mai degrabă încerc să ofer ceva, decât să câștig și trebuie să țin minte că îmi doresc bunăstarea, chiar și atunci când mintea mea nu reușește să se concentreze. Dacă sunt cu mintea în toate direcțiile, sunt ros de resentimente, de aversiune sau alte emoții incomode, un început bun ar fi să încerc să mă împac cu starea de fapt existentă. Să doresc ca stările acestea să dispară și să fie înlocuite instantaneu de o stare extatică nu este prea realist și cel mai probabil o să culeg doar frustrare. E mult mai înțelept să îmi ofer puțină înțelegere, puțină compasiune, să-mi deschid poarta inimii către mine însumi, necondiționat, cum ar zice Ajahn Brahm. Deci în același timp este și un exercițiu de toleranță, de acceptare, chiar și de iertare (atunci când ceva întunecat din trecut îmi bântuie conștiința, să zicem fructele unor acțiuni pornite din intenții rele).
Intenția corectă, este un factor al Nobilei Căi în 8 Părți. Câte din intențiile noastre dintr-o zi ar putea fi catalogate drept intenție corectă în înțeles buddhist. Cele 5 – 10 minute cât ia să parcurgi un mala, cel puțin sunt un exercițiu de intenție corectă: intenția de ne îndrepta către lucruri favorabile progresului spiritual și de a ne îndepărta de cele nefavorabile.
Într-un fel, practica asta e ca o rugăciune către tine însuți și atunci când îi incluzi și pe alții în aspirațiile tale, se aseamănă și mai mult.
În funcție de „materialul” cu care lucrez, câteodată sunt nevoit să improvizez. Spre exemplu, atunci când sunt într-o stare foarte proastă, încerc să izolez toate acele aspecte mentale neplăcute care mă perpelesc la foc mic într-o singură entitate fictivă și îmi direcționez toleranța, înțelegerea și bunele intenții, folosind persoana a II-a singular: fie ca tu să fii fericit, să fii calm, să fii senin, fie ca tu să trăiești în prietenie cu toate ființele”. Dacă cineva îmi dă bătăi de cap și mi se pare că e nesuferit, 108 aspirații pozitive avându-l ca beneficiar îmi alină într-o oarecare măsură starea de disconfort.
Sunt convins că fiecare dintre noi poate găsi metode eficiente adaptate personalității și dificultăților pe care le întâlnește. Eu consider că mala este un obiect religios util fără a avea nimic magic în el. Nu cred că are vreo importanță materialul din care e făcut, numărul mărgelelor, după cum nici nu cred că există mantre cu puteri magice. Mai degrabă puterea lui stă în ceea ce poate face mintea noastră folosindu-se de el. În ceea ce mă privește până și faptul de a îl vedea sau de a îl simți la gât sau pe încheietura mâinii, mă face să îmi aduc aminte de aspirațiile mele către iubire, compasiune, virtute și înțelepciune și cum îi spuneam mamei mele în discuțiile noastre buddhisto-creștine, toate religiile lumii au idealuri mărețe care dacă ar fi urmate de adepți, lumea aceasta ar fi un loc mai frumos și mai plăcut, cu condiția ca ele să fie ținute vii în minte, în permanență.
”Nu disprețui meritul spunând: «Nu mi se va întâmpla mie». Picătură cu picătură se umple ulciorul; tot astfel adunându-l puțin câte puțin, se umple omul înțelept de merite.”
Dhammapada - 122
