Poate nu foarte mulţi dintre buddhiştii din occident ştiu că există o varianta buddhista a genezei. Ea este expusa in Agganna Sutta, a 27-a sutta din Digha Nikaya. După ce o citeşti, fie vei încerca să o interpretezi in aşa fel încât să afirme ceea ce ştim noi despre apariţia şi evoluţia universului, a vieţii etc. pentru a dovedi ca buddhismul este infailibil (nu ar fi prima încercare de a modela buddhismul după propriile noastre idei preconcepute), fie vei spune ca e la fel de absurdă ca şi cea creştină de exemplu.
Eu nu am ales în mod categoric nici una din cele două variante, ci am amânat concluziile pentru mai târziu (care nu întâmplător este şi atitudinea recomandată de Buddha în astfel de situaţii). Astăzi, în timp ce citeam introducerea lui Nanamoli Bhikkhu (să îmi fie iertată ortografia numelui) la Visuddhimagga a venit si concluzia: Învăţăturile lui Buddha sunt esenţialmente practice. De câte ori i se puneau întrebări de genul: este lumea eternă, infinită, nici una sau ambele variante, un arahat mai există sau încetează se mai existe, nici nu încetează nici încetează, şi încetează şi nu încetează să existe după moarte? el refuza să răspundă spunând că răspunsurile la astfel de întrebări nu sunt folositoare celui ce doreşte să trăiască viaţa sfântă, să se elibereze. Suttele ni-l înfăţişează pe Buddha adesea spunând că ceea ce predă el este SUFERINŢA, CAUZA SUFERINŢEI, ÎNCETAREA SUFERINŢEI şi CALEA CE DUCE LA ÎNCETAREA SUFERINŢEI – şi nu altceva. Mai mult înainte de a muri Buddha a făcut un sumar a învăţăturilor sale:
„...Și care sunt, călugărilor, aceste învățături? Ele sunt cele patru baze ale atenției, cele patru eforturi corecte, cei patru constituenți ai puterilor psihice, cele cinci facultăți, cele cinci puteri, cei șapte factori ai iluminării și Nobila Cale Octuplă. Acestea, călugărilor, sunt învățături despre care eu am o cunoaștere directă și pe care vi le-am făcut cunoscute și vouă - pe acestea ar trebui să le învățați în întregime, să le cultivați, să le dezvoltați și să le practicați frecvent.” Mahaparinibbana sutta DN 16 (III.62)
Ce importanţă are cosmologia în cadrul temelor mai sus enumerate (pe larg tratate de Thanissaro Bhikkhu în „The Wings to Awakening”)? Cu siguranţă una foarte limitată dacă nu inexistentă. Este posibil, de aceea, ca Buddha să fi folosit o cosmologie acceptată în India acelor vremuri (nu ştiu dacă existau variante similare), din moment ce apariţia şi evoluţia universului nu prezintă un interes practic pentru eliberarea individului şi astfel a evitat să stârnească confuzii inutile. Doar tot el spunea că începutul şi sfârşitul lumii se află aici, în acest corp de un stânjen.
Faptul că cosmologia acceptată în buddhismul Theravada timpuriu contravine cu ceea ce cunoaştem în prezent despre univers şi omenire, nu afectează în nici un fel utilitatea, eficacitatea şi credibilitatea învăţăturilor lui Buddha, întrucât aceste povestioare, la fel ca şi poveştile Jataka, nu ţin de esenţă, ci fac parte din mitologia buddhistă.
De notat faptul că spre deosebire de alte cosmologii izvorâte din zorii umanităţii, cosmologia buddhistă nu are un început absolut, ci porneşte de la unul din începuturi, din nenumăratele contracţii şi expansiuni ale universului (Buddha a eliminat doar ceea ar fi putut fi dăunător – credinţa într-un creator atotputernic – şi a oferit în rest o poveste cu un solid fundament etic, care într-un fel poetic, metaforic povesteşte într-adevăr evoluţia omenirii).
My two cents...
