Cu privire la articolul anterior, câteva precizări se impun a fi făcute. Aşa cum am arătat intenţia mea nu a fost aceea de a defăima şcolile Mahayana, ci de a împărtăşi felul în care eu, personal înţeleg anumite concepte buddhiste, conţinutul şi evoluţia lor. O părere este doar o părere şi ca toate lucrurile şi părerile sunt schimbătoare (sabbe sankhara anicca) aşa că a face prea mult caz despre o părere înseamnă să ne agăţăm inutil de ceva efemer, ceea ce nu este deloc înţelept. Adevărul ultim (Dhamma) se află dincolo de aceste păreri efemere. Totuşi, pe calea către adevăr trebuie să pornim de la păreri. Doar descoperirea realităţii ultime risipeşte aceste păreri schimbătoare, însă până atunci trebuie să lucrăm cu ceea ce avem. Nu întâmplător primul element în Nobila Cale în Opt Părţi este Sammaditthi adică vederi, opinii corecte. Înţelegerea mea este că opiniile corecte nu se identifică de la început cu realitatea ultimă, nobila cale fiind un antrenament gradual, un proces dinamic, în care factorii componenţi se sprijină reciproc unii pe alţii, îndreptându-se treptat înspre perfecţiune, astfel că iniţial Sammaditthi înseamnă să te abţii de la a avea vederi, opinii greşite. Suttele sunt explicite în acest sens, prezentându-ne consecinţele nefaste ale adoptării vederilor nihiliste sau eternaliste ce se vehiculau şi acum 2500 de ani, la fel ca şi acum. În final, când toate elementele Căii au ajuns la maturitate, când antrenamentul a ajuns la final, toate instrumentele pot fi abandonate, studentul fiind ferm ancorat în Adevăr. Buddha compara disciplina pe care a predat-o cu o plută cu ajutorul căreia putem traversa râul învolburat al Samsarei, de pe malul pe care ne pândesc tot felul de pericole, înspre malul sigur al Eliberării. Şi oferindu-le spre reflecţie această comparaţie şi-a întrebat discipolii ce cred că ar trebui să facă un discipol după ce a traversat râul, să care pluta cu el gândind „această plută mi-a fost de mare ajutor, ar trebui să o duc cu mine” ori să o abandoneze gândind „această plută mi-a fost de mare ajutor, însă acum, că am trecut râul, ar fi bine să o leg la mal sau să o îngrop în nisip”. Este, cred, evident că odată ce am traversat râul Samsarei nu vom mai avea nici un motiv să ne agăţăm de opiniile şi vederile noastre. Aşa că vederile şi practicile diferitelor şcoli buddhiste, chiar dacă diferă între ele, servesc aceluiaşi scop – sunt plute de care să ne ţinem când traversăm râul învolburat al Samsarei. Religiile sunt vehicule, ceea ce contează este destinaţia.
Buddha, Dumnezeu, Bodhisattva, Nirvana, sunt pentru un om de rând, aşa ca noi, doar nişte concepte abstracte, nişte opinii ce variază în conţinut de la individ la individ, în funcţie de experienţa, educaţia şi cultura la care am fost expuşi. Atâta timp cât nu am experimentat ca realităţi în noi înşine aceste lucruri, vor rămâne doar nişte presupuneri.
În concluzie, a discuta contradictoriu pe marginea interpretărilor şi idealurilor diverselor tradiţii buddhiste şi nu numai, înseamnă a deturna aceste instrumente de la scopul pentru care ele există. Idealurile trebuie urmate şi instrumentele folosite.
Adepţi ai diferitelor tradiţii spirituale discută în contradictoriu, fiecare afirmând superioritatea căii sale. Ce cred eu că este esenţial este modul în care practicăm. Dacă prin modul nostru de practică creăm discordie, suferinţă pentru alţii sau pentru noi înşine, acea cale fie că nu este una bună, fie nu o practicăm corect. O cale de factură buddhistă, atunci când este practicată duce la bunăstare, armonie, compasiune, acceptare, pace şi înţelegere. Să nu uităm că în numele buddhismului nu s-a purtat nici un război, nu s-a vărsat nici o picătură de sânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu