Satipatthana şi desenele animate

Biroul în care muncesc e aproape neschimbat de la o zi la alta. Mai apare, câte o hârtie, mai dispare câte una, mai schimb locul unei căni, al unui creion... nimic semnificativ. Şi pentru că geamul încăperii dă înspre curtea interioară a clădirii, stau tot timpul cu jaluzelele trase. Oricum acoperişul de plexiglas ce acoperă curtea nu lasă să treacă prea multă lumină, astfel încât chiar şi fără jaluzele, tot ar trebui să aprind neonul. Deci, până şi lumina e aceeaşi în fiecare zi, fie vară, fie iarnă, fie înnorat sau senin, zi sau noapte. În acest birou petrec cel puţin 8 ore, de luni până vineri – o perioadă deloc neglijabilă din viaţa mea. Câteodată aceste ore trec greu: sunt plictisit, munca îmi pare anostă, mă simt lipist de vlagă şi aş prefera să mă aflu în cu totul alt loc. Alte dăţi sunt vesel, am o atitudine pozitivă, spor la muncă şi cele 8 ore zboară. Şi într-una şi în cealaltă zi, biroul meu e la fel. Ceea ce face diferenţa e realitatea mea interioară. Dar cum se naşte ea?
Poi de exemplu mă gândeam azi că că trebuie să depun până la sfârşitul lunii martie o declaraţie la finanţe. Nu îmi place să fac treburi dintr-astea. În general opun o uşoară rezistenţă la lucrurile noi şi ori de câte ori am de făcut câte o „treabă” ca asta sunt puţin indispus. Gândindu-mă la sarcina respectivă am început să analizez şi alte detalii la fel de neatractive: trebuie să vorbesc cu un contabil, trebuie să merg la bancă, apoi undeva la un ghişeu va trebui să las o hârtie care deocamdată nici nu ştiu cum arată, şi nici ce trebuie să conţină. Reflectând în mod repetat în acest mod, am început să simt apăsarea neplăcută a acestei sarcini, ceea ce în final mi-a alterat semnificativ buna-dispoziţie. Această indispoziţie nu are o cauză în exteriorul meu. Stau exact în acelaşi loc, înconjurat de aceleaşi lucruri ca şi în alte zile în care am fost mai bine-dispus. Deci diferenţa o face povestea pe care mi-o spun despre mine, despre alţii, despre lume.
Nu cred că are vreun rost să mai insist asupra subiectivităţii acesteia. Mintea este obişnuită să spună astfel de poveşti încontinuu. O poveste despre cine sunt, una despre ce am făcut, despre ce fac în prezent, întotdeauna mintea spune ce e realitatea, ca atunci când asculţi la radio comentariul unul meci de fotbal.
Când am reuşit pentru prima dată să opresc aceste comentarii, când am avut primul moment de claritate, am descoperit un spaţiu vast, în care orice comentarii sunt de prisos. Am început să caut această experienţă şi după ce am reuşit să obţin în mod repetat astfel de momente scurte de „prezenţă pură”, de claritate, ceva s-a schimbat ireversibil în mine. A urmat o perioadă de panică, pentru că am simţit că s-a produs o ruptură în identitatea mea. Toate lucrurile cu care mă identificasem până atunci mi se păreau ireale, lipsite de consistenţă, ca un desen animat. Îmi era frică că încep să dezvolt o afecţiune de natură psihiatrică. Eram atât de speriat încât mă gândeam să renunţ la meditaţie, la studiul buddhismului, însă ceea ce făcusem înainte, ceea ce îmi dorisem, felul în care mă raportasem la realitate mi se părea atât de stupid încât îmi era cu neputinţă să mă întorc la vechiul meu fel de a fi. E ca şi atunci când descoperi că Moş Crăciun e tata cu un palton întors pe dos şi o barbă din vată. Chiar dacă nu îţi place realitatea nu mai poţi să revii la credinţa copilărească de dinainte.
Aşa că, neavând de ales, am continuat de atunci drumul ăsta. Deşi oferă satisfacţii nebănuite, nu e un drum uşor de urmat şi mai dau uneori prin şanţuri, dar nu există pentru mine nimic altceva mai bun de făcut.
Cum obţinem însă aceste momente de claritate?
Trebuie să ancorăm mintea de ceva solid, ca să nu poată să o ia pe arătură. Aici intervin cele patru cadre de referinţă predate de Buddha în Satipatthana sutta http://theravada.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=11:dn-22-mahasatipatthana-sutta-cele-patru-cadre-de-referin&catid=8:dihga-nikaya&Itemid=5. Primul şi cel mai eficient pentru începători este corpul, senzaţiile fizice din corp, respiraţia, postura corpului, realitatea compoziţiei lui... Aceste lucruri ţin mintea ancorată în „aici și acum” şi pot să o oprească să mai suprapună alte „realităţi”, alte comentarii. În acest mod ne oprim şi putem vedea lucrurile aşa cum sunt ele. E un alt mod de cunoaştere decât cel al deducției logice, al raționamentului. La fel ca atunci când îți e foame. Știi asta fără să fie nevoie de vreun silogism. Dacă am reuși să rămânem suficient în acest spaţiu al clarităţii în care orice filozofie sau dogmă este inutilă am putea înţelege Adevărul. Nu trebuie şi probabil e imposibil să îl citim undeva.
Dincolo de aparenţa dogmatică, buddhismul – în esenţa lui – este o metodă care pusă în aplicare creează accesul către o altă modalitate de cunoaştere. Sigur, dacă nu o practici, poţi să faci din ea un subiect de polemică, o altă filozofie cu nimic mai bună sau mai rea decât altele. Însă în acest caz, ai deturnat-o de la scopul cu are a fost oferită.
Atunci când e practicată consecvent şi corect, meditaţia aduce beneficii imense. Obiceiul de a observa felul în care mintea creează realitatea ne ajută să ne distanţăm suficient de desenul animat, încât fericirea noastră să nu mai depindă de el. Aici îşi spune cuvântul practicarea celorlalte 3 cadre de referinţă din Satipatthana sutta, cu ajutorul cărora ne obişnuim să conştientizăm faptul ca o senzaţie plăcută, neplăcută sau neplăcută e doar o senzaţie, că un gând e doar un gând, o dorinţă doar o dorinţă, că toate sunt trecătoare, schimbătoare, inconstante, nesatisfăcătoare şi putem alege să nu ne identificăm cu ele şi să nu le lăsăm să ne controleze viaţa.
Când vrem să medităm însă, trebuie să avem grijă, căci probabil mintea va începe să ne spună o poveste despre ce facem noi, despre ce este meditaţia, ce efecte produce... şi în loc să vedem realitatea vom vedea doar un alt desen animat ce ne este oferit ca surogat al realităţii.

Meditaţia buddhistă II

Am tradus şi partea a 2-a de la eseul lui Francis Story (Anagarika Priyadarshi Sugatananda). Prima parte se găseşte aici http://upsaka.blogspot.com/2010/06/meditatia-buddhista.html 

După corectare, textul integral se va găsi probabil pe site-ul Asociaţiei Buddhiste Theravada din România. http://theravada.ro

Anapana Sati
Una dintre metodele cu gradul de aplicabilitate cel mai general folosită pentru cultivarea concentrării mentale este anapanasati, atenţia îndreptată către inspiraţie şi expiraţie. Aceasta, spre deosebire de practica din sistemul Yoga, nu necesita intervenţia asupra procesului normal de respiraţie, fiind folosită doar ca punct de concentrare a atenţiei, punct localizat la baza nărilor. Atenţia nu trebuie să rătăcească, nici măcar pentru a urmări traseul parcurs de respiraţie, ci trebuie să fie menţinută rigid în acel punct. În faza iniţială este de preferat să fie marcată fiecare respiraţie prin numărare, însă odată ce mintea poate rămâne fixată fără acest ajutor artificial, numărarea ar trebui oprită şi reluată doar în situaţia în care se impune redirecţionarea atenţiei. 
Pe măsură ce starea de relaxare mentală (samatha) se apropie, respiraţia apare ca fiind din ce în ce mai firavă, până când devine aproape inobservabilă. În acest punct încep să se manifeste anumite fenomene psihice ce ar putea fi catalogate iniţial ca deconcertante. La un moment dat, este atins un punct în care dukkha din corp, senzaţia apariţiei şi dispariţiei elementelor este simţită. Acest lucru este simţit ca o perturbaţie, însă trebuie să ne aducem aminte că aceasta este o agitaţie ce este tot timpul prezentă în corp, însă nu devenim conştienţi de existenţa ei, decât atunci când mintea se stabilizează. Este prima realizare directă a dukkhăi (suferinţa) ce e inerentă tuturor fenomenelor – realizarea în noi înşine a primului dintre Cele Patru Nobile Adevăruri, D.ukkha Ariya Sacca. Când acest moment este depăşit, urmează piti, senzaţia bucuriei extatice asociată cu corpul fizic. Însă profesorul de vipassana este precaut şi nu îi descrie elevului său dinainte ceea ce experienţe ar putea să întâlnească, pentru că dacă ar face aşa, există o posibilitate destul de mare ca puterea sugestiei să producă reacţii false, în special în cazurile în care studentul este foarte sugestionabil şi într-o mare măsură influenţat de profesorul său.
Dispozitive în meditaţie
În  kammattana,  este permis a se folosi anumite dispozitive, precum kasina pământului sau una colorată, ca punct focal al atenţiei. Flacăra unei lumânări, o gaură în perete, un obiect mental, de asemenea pot fi folosite, iar metoda se găseşte în textele pali şi în Visuddhi-magga. În textele însele,  se poate observa că Buddha dădea obiecte de meditaţie discipolilor în funcţie de caracteristicile individuale, şi cunoaşterea sa fără de greşeală a tehnicii potrivite pentru fiecare îşi avea originea în intuiţia vieţilor anterioare ale acestora. Ca într-o meditaţie recursivă, era ales un obiect uşor de înţeles pentru elev, sau care servea contracarării unor tendinţe negative puternice ale naturii sale. Astfel, unuia atras de plăcerile senzoriale, Buddha îi recomanda meditaţia asupra impurităţilor tropului, sau meditaţia în cimitire. În acest caz, obiectul va contrabalansa atracţia prin repulsie, însă nu este decât o metodă abilă de a atingi stadiul final, în care atât atracţia, cât şi repulsia dispar.
Într-un arhat nu există nici plăcut, nici neplăcut: el priveşte cu ecuanimitate perfectă, ca şi atunci când Thera Maha Moggallana a acceptat un pumn de orez de la un lepros.
 Mătăniile
Folosirea rozariului în buddhism este adesea înţeleasă greşit. Dacă este folosit pentru repetarea mecanică a unei formule standardizate - repetarea  unui număr mare de fraze ca un act de pietate - precum în alte religii, valoarea lui este neglijabilă. Atunci când însă este folosit pentru a menţinea atenţia şi pentru a purifica mintea, acesta poate fi de mare ajutor. Unul dintre cele mai bune metode de a îl folosi, pentru că necesită atenţie nestrămutată, este să repetăm formula Pali a calităţilor lui Buddha, Dhammei şi Sanghăi, începând cu „Iti'pi so Bhagava - ”, cu prima mărgea, apoi începând de la început şi continuând cu următoarea calitate: „Iti'pi so Bhagava, Arahan - ” şi aşa mai departe până când cu ultima mărgea întreaga formulă este repetată de la început până la sfârşit. Această sarcină nu poate fi dusă la bun sfârşit decât dacă mintea este totalmente concentrată asupra a ceea ce facem. În acelaşi timp, amintirea calităţilor nobile ale lui Buddha ale Dhammei şi ale Sanghăi, elevează mintea către un nivel superior, din moment ce cuvintele poartă cu ele un înţeles ce se imprimă pe tiparele momentelor-gând ce apar şi dispar. Valoarea acestui termen din psihologia Abhidhamma rezidă în natura benefică a momentului conştiinţă  cittakkhana în fazele uppada (apariţiei), thiti (faza statică) şi bhanga (dispariţiei). Fiecare dintre aceste  cittakkhana benefice contribuie la îmbunătăţirea sankharelor – agregatul tendinţelor; cu alte cuvinte, direcţionează momentele-gând  subsecvente într-un nivel mai înalt şi tinde să stabilească caracterul la acel nivel.
Samatha Bhavana
Samatha bhavana, cultivarea liniştii mentale prin concentrare aduce cu ea trei beneficii: fericire în viaţa prezentă, o renaştere favorabilă şi eliberarea de impurităţile mentale, care este o precondiţie pentru dobândirea cunoaşterii intuitive. În samatha mintea devine ca un lac nemişcat şi limpede, lipist complet de perturbaţii şi agitaţie, pregătit să oglindească în suprafaţa lui natura adevărată a lucrurilor, aspectele lor ce sunt ascunse cunoaşterii obişnuite de agitaţie şi dorinţă. Este pacea şi împlinirea reprezentate pe înfăţişarea lui Buddha, care investesc imaginea lui cu o semnificaţie ce impresionează până şi pe aceia ce nu ştiu nimic despre el. O astfel de imagine a lui Buddha, poate ea însăşi să fie un obiect de meditaţie potrivit şi chiar este un obiect de meditaţie pe care majoritatea buddhiştilor în folosesc instinctiv. Simplul fapt de a vedea această imagine liniştită pate liniştii şi pacifica o minte distrasă de speranţele şi fricile lumeşti. Este asigurarea certă şi vizibilă a Nibbanei.
Vipassana Bhavana
Vipassana bhavana este realizarea celor trei semene ale existenţei, anicca, dukkha şi anatta, prin cunoaştere intuitivă directă. Aceste trei caracteristici ale impermanenţei, suferinţei şi absenţei sinelui pot fi înţelese intelectual ca un adevăr ştiinţific şi filozofic, dar acest lucru nu este suficient pentru a scăpa mintea de egoism şi dorinţă. Obiectivul final se găseşte pe un nivel mai înalt al conştiinţei, pe nivelul intuiţiei directe, acolo unde este cu adevărat trăit ca o realitate psihologică. Până ce această confirmare personală este obţinută, sfera percepţiei senzoriale (ayatana) şi răspunsurile senzoriale rămân mai puternice decât convingerile intelectuale; cele două funcţioneză alăturea pe diferite nivele ale conştiinţei, însă de obicei sfera dominată de avijja este aceea ce continuă să determine cursul vieţii noastre, prin acţiuni voliţionale. Filozoful care nu reuşeşte să trăiască conform filozofiei sale este cel mai familiar exemplu al incompatibilităţii dintre teorie şi practică. Cu toate acestea, când percepţia directă este obţinută, ceea ce la cel mai înalt nivel intelectual era doar o teorie, devine cunoaştere reală, în exact acelaşi mod cum „ştim” când ne este cald sau frig, când ne este foame sau sete. Mintea ce a dobândit acest lucru este ancorată în Dhamma şi  pañña, înţelepciunea, a luat locul iluziei.
Meditaţia discursivă, de felul celei practicată în devoţiunea creştină este exclusiv la nivelul mental şi poate fi practicată de oricine, în orice moment. Nu necesită pregătiri sau condiţii speciale. Pentru exerciţiile mai avansate de samatha şi vipassana însă, stricta observare a regulilor morale de bază (sila) devine necesară. Aceste tehnici sunt mai bine de urmat în izolare, departe de impurităţile vieţii lumeşti şi sub îndrumarea unui maestru realizat. Mulţi oameni şi cauzat rău psihic abordându-le fără precauţie. Nu este recomandat pentru nimeni să experimenteze de unul singur. Cei care nu au  posibilitatea de a se pune sub îndrumarea unui profesor de încredere ar face bine să se rezume la meditaţia discursivă. Aceasta nu îi va putea duce la iluminare, însă le va aduce beneficii morale şi îi va pregăti pentru nivelul următor.
Metta Bhavana
Metta bhavana este cea mai universală şi mai benefică formă de meditaţie discursivă şi poate fi practicată în orice condiţii. Gândurile de bunăvoinţă nediscriminatoare universală, răspândite în toate direcţie ca undele radio, sublimă energia creativă a minţii. Cu perseverenţă şi echilibru, poate fi atins un punct în metta bhavana, în care devine imposibil să întreţii vreun gând rău intenţionat. Adevărata pace poate să apară în lume doar prin intermediul unor minţi împăcate. Dacă oamenii din toată lumea ar putea fi convinşi să aloce o jumătate de oră zilnic practicii metta bhavana,  ar exista mai mult progres înspre pace mondială şi securitate decât vor putea vreodată să aducă tratatele internaţionale. Ar fi un lucru bun daca în această nouă eră a învăţăturilor lui Buddha (Buddha Sasana), oamenii de toate credinţele ar putea fi invitaţi să ia parte într-o mişcare mondială de practică a metta bhavana şi în acelaşi timp să îşi ia angajamentul de a trăi în acord cu cele mai înalte precepte ale propriei lor religii, oricare ar fi asta. Făcând astfel, l-ar onora atât pe Supremul Buddha cât şi pe învăţătorul religiei lor particulare, întrucât la acest nivel, toate marile religii ale lumii se unesc. Dacă există un numitor comun, acesta se găseşte cu siguranţă aici, în învăţăturile despre blândeţea-iubitoare universală ce transcende diferenţele doctrinare şi aduce toate fiinţele la un loc prin puterea unui adevăr atemporal şi atotcuprinzător.
Formula clasică pentru metta ca atitudine a minţii ce trebuie cultivată prin meditaţie se găseşte în Karaniya Metta Sutta (Sutta Nipata, Khuddaka-patha) [a se vedea anexa]. Este recomandat ca această sutta să fie recitată înainte de a începe meditaţia şi din nou la sfârşit – un obicei invariabil urmat în toate ţările buddhiste. Versurile suttei încorporează cele mai înalte concepte la care gândurile de blândeţe-iubitoare le pot ajunge şi serveşte atât ca mijloc de auto-apărare împotriva stărilor mentale nesănătoase, dar şi ca subiect de contemplare (kammatthana).
Buddhismul ne învaţă că această cultivare a bunei intenţii trebuie să înceapă cu noi înşine. Există în această abordare un profund adevăr psihologic, întrucât nici o persoană ce se urăşte sau se dispreţuieşte pe sine în mod conştient sau inconştient, nu poate simiţii blândeţe-iubitoare pentru alţii. Pentru fiecare dintre noi sinele este cel mai apropiat obiect; dacă atitudinea cuiva faţă de sine nu este una sănătoasă, izvorul iubirii este otrăvit la sursă. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne construim o imagine idealizată despre noi înşine ce să ne servească ca obiect de admiraţie, ci, în timp ce suntem perfecţi conştienţi de greşelile şi deficienţele noastre, fără să ne condamnăm, ar trebui să ne luăm angajamentul de a deveni mai buni şi concomitent, să păstrăm încrederea că suntem capabili să facem asta.
Prin urmare, Metta bhavana  începe cu gândul: „Fie ca eu să fie eliberat de duşmănie; fie ca eu să fiu eliberat de rea-voinţă; fie ca eu să scap de suferinţă; fie ca eu să fiu fericit”.
Odată ce acest gând a fost cultivat, următorul pas este să îl aplicam în exact acelaşi mod şi în aceeaşi măsură către cineva faţă de care avem un sentiment natural de prietenie.
În timp ce facem asta, două reguli trebuie respectate: obiectul trebuie să fie o persoană vie şi nu trebuie să fie de sens opus. A doua prohibiţie are rolul de a urmări ca sentimentul de metta să nu se transforme în inamicul său apropiat, senzualitatea. Cei ai căror înclinaţii senzuale au o orientare diferită trebuie să modifice regula pentru a se potrivi propriilor nevoi.
Atunci când gândurile de metta au fost cultivate înspre un prieten, următorul obiect ar trebui să fie cineva faţă de care nu avem un sentiment pronunţat nici de simpatie, nici de antipatie. În cele diun urmă, gândurile de metta trebuie îndreptate înspre cineva care ne este ostil. Aici apar dificultăţile. Ele sunt de aşteptat şi meditatorul trebuie să se pregătească pentru a le întâlni şi pentru a se lupta cu ele. Înspre acest sfârşit, câteva tehnici sunt descrise în Visuddhimagga şi în alte surse. Prima dintre ele este aceea de a ne gândi la persoana ostilă în temeni de anatta – impersonalitate. Meditatorul este sfătuit să analizeze persoana ostilă prin prisma componentelor sale impersonale – corpul, senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa. Corpul, pentru început, este constituit doar din lucruri materiale: părul de pe cap, părul de pe trup, piele, unghii, dinţi şi aşa mai departe. Nu există nici un motiv să fim ostili faţă de acestea. Senzaţiile, percepţiile, formaţiunile voliţionale şi conştiinţa sunt toate nişte fenomen tranzitorii, interdependente, condiţionate şi legate la un loc de suferinţă. Sunt anicca, dukkha şi anatta, impermanente, mustind de suferinţă şi goale de sine. Nu există mai multă personalitate individuală în ele decât este în corpul fizic însuşi. Aşa că nici cu privire la acestea nu avem nici un motiv să fim ostili.
Dacă această abordare se dovedeşte a fi cu totul ineficientă, există şi altele în care stările emoţionale contracarante sunt introduse în scenă, ca de exemplu privirea persoanei ostile cu compasiune. Meditatorul ar trebui să reflecte: „La fel cum este ea (el), la fel sunt şi eu. La fel cum sunt eu, este şi ea (el). Ambii suntem legaţi prin ignoranţă şi dorinţă de inexorabila Roată a Vieţii. Amândoi suntem supuşi legii cauzei şi efectului şi pentru orice rău facem va trebui să suferim. Atunci de ce trebuie să dau vina pe cineva sau să consider pe cineva duşman? Aş face mai bine să îmi purific mintea şi să doresc ca şi el să facă acelaşi lucru, astfel ca amândoi să ne eliberăm de suferinţă.”
Dacă se stăruie asupra acestui gând şi este pe deplin înţeles, sentimentele de ostilitate vor fi izgonite. Când gândurile de blândeţe-iubitoare sunt exact la fel în calitate şi putere pentru toate aceste obiecte – propria persoană, prietenul, persoana neutră şi inamicul – meditaţia a fost un succes.
Următorul nivel este lărgirea şi extinderea ei. Acest proces este unul tripartit: metta este răspândită  fără limite, cu limitare şi în toate cele 10 direcţii – est, vest, nord, sud, punctele intermediare, sus şi jos.
Când metta este răspândită fără limitare (anodhiso-pharana), meditatorul se gândeşte la obiectele blândeţii-iubitoare sub cinci capitole: toate fiinţele sensibile; toate lucrurile ce au viaţă; toate fiinţele ce au apărut; toate care au personalitate; toate care cred că sunt entităţi individuale. Pentru fiecare din aceste grupuri, separat, el formulează gândul: „Fie ca ele să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Pentru fiecare obiect trebuie să specifice grupul anume faţă de care răspândeşte metta: „Fie ca toate fiinţele sensibile să fie eliberate de duşmănie, etc... Fie ca toate lucrurile ce au viaţă să fie eliberate de duşmănie, etc...” Această meditaţie îmbrăţişează totul fără a face o referire particulară la o locaţie, de aceea este numită „răspândirea fără limitare”.
Când metta se răspândeşte cu limitare (odhiso-pharana),  sunt şapte grupuri ce formează obiectele meditaţiei. Acestea sunt: toate femeile; toţi bărbaţii; toţi Cei Nobili (cei care au atins oricare din stadiile de Sfinţenie); toţi cei imperfecţi; toate fiinţele Deva; toate fiinţele umane; toate fiinţele aflate în stări dureroase. Asupra fiecărui grup ar trebui meditat în modalitatea descrisă mai sus: „fie ca toate femeile să fie eliberate de duşmănie, etc.” Această metodă este numită „răspândirea metta cu limitare, pentru că defineşte grupurile potrivit naturii şi condiţiei lor.
Metta răspândită în toate cele zece direcţii este realizată în acelaşi mod. Direcţionându-şi mintea înspre est, meditatorul se concentrează asupra gândului: „Fie ca fiinţele din est să fie eliberate de duşmănie; fie ca ele să fie eliberate de rea-voinţă; fie ca ele să scape de suferinţă; fie ca ele să fie fericite”. Şi în mod similar cu referire la fiinţele din vest, nord, sud, nord-est, sud-vest, nord-vest, sud-est, sus şi jos.
În final, fiecare din cele doisprezece grupuri aparţinând răspândirii nelimitate şi limitate pot fi luate separat pentru fiecare dintre cele zece direcţii folosind formulele potrivite. 
Se spune că fiecare dintre aceste douăzeci şi două de moduri de a practica metta bhavana poate fi cultivată până în stadiul de appana-samadhi, concentrare ce duce la jhana, sau absorbţie mentală. Pentru acest motiv este descrisă ca metoda de dobândire a minţii eliberate prin metta (metta cetovimutti). Este prima dintre Cele Patru  Brahma Viharas, stările sublime menţionate în Karaniya Metta Sutta: "Brahmam etam viharam idhamahu"  - „Acesta se spune că este adăpostul sublim”

Metta, karuna, mudita, upekkha: [a se vedea Nyanaponika Thera, The Four Sublime States, Wheel 6.] blândeţea-iubitoare, compasiunea, bucuria empatică şi detaşarea, aceste patru stări mentale reprezintă cele mai înalte nivele de conştiinţă mundană. Cel care le-a atins şi se adăposteşte în ele este impenetrabil în faţa răului vieţii. Ca un zeu, se mişcă şi acţionează cu seninătate imperturbabilă, înarmat împotriva furtunilor sorţii şi incertitudinii condiţiilor lumeşti. Şi prima ce trebuie cultivată este metta, pentru că prin iubirea fără de graniţe gustă mintea pentru prima dată libertatea.

ANEXĂ
Karaniya Metta Sutta - Discursul asupra iubirii universale
Khudakka Nikaya - Sutta Nipata 1.8

Asta ar trebui să facă
acela care este priceput în bunătate
Și care cunoaște calea către pace:
Fie ca el să fie capabil și integru,
Clar și blând în vorbire,
Umil și nu îngâmfat,
Mulțumit și ușor de satisfăcut,
Neîmpovărat de sarcini și cumpătat în felul său de a fi.
Împăcat și calm și înțelept și priceput,
Nu mândru și pretențios în fire.

Fie ca acesta să nu facă nici cel mai neînsemnat lucru
Pe care înțelepții, mai apoi, l-ar blama.

Dorindu-și: În încântare și siguranță,
Fie ca toate ființele să fie lipsite de griji.
Orice fel de ființe ar fi;
Fie că sunt slabe ori puternice, fără excepții,
Cele mari și puternice, medii, scunde sau mici,
Văzute și nevăzute,
Cele ce trăiesc aproape sau în depărtare,
Cele născute și cele pe cale de a se naște —
Fie ca toate ființele să fie lipsite de griji!

Fie ca niciuna să nu o înșele pe alta,
Nici să nu disprețuiască vreo ființă, în orice stare.
Fie ca nimeni prin mânie sau rea-voință
Să nu dorească răul altcuiva.

Precum o mamă ce își protejează cu prețul vieții
Copilul ei, unicul ei copil,
La fel, cu inima larg deschisă
Ar trebui prețuite toate ființele vii;
Radiind bunătatea peste întreaga lume:
Împrăștiind-o în sus, înspre cer
Și în jos, înspre adâncuri;
Împrejur, fără frontiere,
Eliberat de ură și rea-voință.
Fie că stă în picioare, merge, șede sau stă întins,
Eliberat de moleșeală,
Acela să mențină această conștientizare.
Acesta se spune că este adăpostul sublim.

Fără a urma concepții rigide,
Cel cu inima pură, având viziunea clară
Și eliberat de dorințe senzuale
Nu se va mai naște în această lume.

Publisher's note
The Buddhist Publication Society is an approved charity dedicated to making known the Teaching of the Buddha, which has a vital message for people of all creeds.
Founded in 1958, the BPS has published a wide variety of books and booklets covering a great range of topics. Its publications include accurate annotated translations of the Buddha's discourses, standard reference works, as well as original contemporary expositions of Buddhist thought and practice. These works present Buddhism as it truly is — a dynamic force which has influenced receptive minds for the past 2500 years and is still as relevant today as it was when it first arose.
Buddhist Publication Society
P.O. Box 61
54, Sangharaja Mawatha
Kandy, Sri Lanka

Provenance:
©1986 Buddhist Publication Society.

Bodhi Leaves No. 15 (Kandy: Buddhist Publication Society, 1986). Transcribed from the print edition in 1995 by Myra Fox under the auspices of the DharmaNet Dharma Book Transcription Project, with the kind permission of the Buddhist Publication Society.
This Access to Insight edition is ©1995–2011.
Terms of use: You may copy, reformat, reprint, republish, and redistribute this work in any medium whatsoever, provided that: (1) you only make such copies, etc. available free of charge and, in the case of reprinting, only in quantities of no more than 50 copies; (2) you clearly indicate that any derivatives of this work (including translations) are derived from this source document; and (3) you include the full text of this license in any copies or derivatives of this work. Otherwise, all rights reserved. For additional information about this license, see the FAQ.
How to cite this document (one suggested style): "Buddhist Meditation", by Francis Story, (The Anagarika Sugatananda). Access to Insight, June 7, 2010, http://www.accesstoinsight.org/lib/authors/story/bl015.html.
 

Cosmologia buddhistă

Poate nu foarte mulţi dintre buddhiştii din occident ştiu că există o varianta buddhista a genezei. Ea este expusa in Agganna Sutta, a 27-a sutta din Digha Nikaya. După ce o citeşti, fie vei încerca să o interpretezi in aşa fel încât să afirme ceea ce ştim noi despre apariţia şi evoluţia universului, a vieţii etc. pentru a dovedi ca buddhismul este infailibil (nu ar fi prima încercare de a modela buddhismul după propriile noastre idei preconcepute), fie vei spune ca e la fel de absurdă ca şi cea creştină de exemplu.

Eu nu am ales în mod categoric nici una din cele două variante, ci am amânat concluziile pentru mai târziu (care nu întâmplător este şi atitudinea recomandată de Buddha în astfel de situaţii). Astăzi, în timp ce citeam introducerea lui Nanamoli Bhikkhu (să îmi fie iertată ortografia numelui) la Visuddhimagga a venit si concluzia: Învăţăturile lui Buddha sunt esenţialmente practice. De câte ori i se puneau întrebări de genul: este lumea eternă, infinită, nici una sau ambele variante, un arahat mai există sau încetează se mai existe, nici nu încetează nici încetează, şi încetează şi nu încetează să existe după moarte? el refuza să răspundă spunând că răspunsurile la astfel de întrebări nu sunt folositoare celui ce doreşte să trăiască viaţa sfântă, să se elibereze. Suttele ni-l înfăţişează pe Buddha adesea spunând că ceea ce predă el este SUFERINŢA, CAUZA SUFERINŢEI, ÎNCETAREA SUFERINŢEI şi CALEA CE DUCE LA ÎNCETAREA SUFERINŢEI – şi nu altceva. Mai mult înainte de a muri Buddha a făcut un sumar a învăţăturilor sale:

„...Și care sunt, călugărilor, aceste învățături? Ele sunt cele patru baze ale atenției, cele patru eforturi corecte, cei patru constituenți ai puterilor psihice, cele cinci facultăți, cele cinci puteri, cei șapte factori ai iluminării și Nobila Cale Octuplă. Acestea, călugărilor, sunt învățături despre care eu am o cunoaștere directă și pe care vi le-am făcut cunoscute și vouă - pe acestea ar trebui să le învățați în întregime, să le cultivați, să le dezvoltați și să le practicați frecvent.” Mahaparinibbana sutta DN 16 (III.62)

Ce importanţă are cosmologia în cadrul temelor mai sus enumerate (pe larg tratate de Thanissaro Bhikkhu în „The Wings to Awakening”)? Cu siguranţă una foarte limitată dacă nu inexistentă. Este posibil, de aceea, ca Buddha să fi folosit o cosmologie acceptată în India acelor vremuri (nu ştiu dacă existau variante similare), din moment ce apariţia şi evoluţia universului nu prezintă un interes practic pentru eliberarea individului şi astfel a evitat să stârnească confuzii inutile. Doar tot el spunea că începutul şi sfârşitul lumii se află aici, în acest corp de un stânjen.

Faptul că cosmologia acceptată în buddhismul Theravada timpuriu contravine cu ceea ce cunoaştem în prezent despre univers şi omenire, nu afectează în nici un fel utilitatea, eficacitatea şi credibilitatea învăţăturilor lui Buddha, întrucât aceste povestioare, la fel ca şi poveştile Jataka, nu ţin de esenţă, ci fac parte din mitologia buddhistă.

De notat faptul că spre deosebire de alte cosmologii izvorâte din zorii umanităţii, cosmologia buddhistă nu are un început absolut, ci porneşte de la unul din începuturi, din nenumăratele contracţii şi expansiuni ale universului (Buddha a eliminat doar ceea ar fi putut fi dăunător – credinţa într-un creator atotputernic – şi a oferit în rest o poveste cu un solid fundament etic, care într-un fel poetic, metaforic povesteşte într-adevăr evoluţia omenirii).

My two cents...

Ce este buddhismul

Nu de mult timp a luat fiinţă Asociaţia Buddhista Theravada din România şi am fost ocupat cu harţogarie şi cu viitorul site al asociaţiei.

Printre altele am scris şi o mică prezentare a buddhismului. Iat-o:

Ce este buddhismul?

Acum mai bine de 2500 de ani, un tânăr, Siddhattha Gotama, a abandonat confortul, abundenţa şi avantajele pe care viaţa într-o familie nobilă aflată la conducerea uneia dintre republicile (gana-sangha) de la poalele munţilor Himalaya, plecând într-o călătorie spirituală, menită a descoperi un sens mai „înalt” decât satisfacţiile imediate şi efemere, pe care fiecare om le întâlneşte pe suişurile şi coborâşurile vieţii. Legenda spune că, încă de la naştere, prinţul Siddhattha era înzestrat cu cele 32 de semene ale unui bărbat măreţ, iar înţelepţii vremii i-au prezis un destin remarcabil fie ca un morah universal, care va conduce lumea nu prin forţă, ci prin înţelepciune (ideal pe care mai târziu a încercat să îl materializeze vestitul rege buddhist Asoka 304–232 î.e.n.), fie un Buddha, o persoană ce va atinge perfecţiunea, iluminarea, redescoperind astfel drumul spre Eliberarea din Samsara - lumea suferinţei în care fiinţele rătăcesc de la o viaţă la alata, capabil a îi conduce şi pe alţii pe acelaşi drum.

După şase ani în care a studiat şi practicat cu marii maeştrii ai vremii, ajungând egalul acestora în realizări spirituale, Siddhattha nu îşi atinsese încă scopul şi abandonându-i a început să practice ascetismul extrem, auto-mortificarea, o practica a asceţilor samana din vremea aceea. Înfometat şi vlăguit de aceste practici, ajuns la graniţa dintre viaţă şi moarte, Siddhattha a realizat că drumul către eliberarea se află între practicile ascetice extreme şi delăsarea, complacerea în plăcerile senzoriale. Renunţând la practicile austere, într-o ambianţă paradisiacă, în apropierea oraşului Gaya (în prezent Bodh Gaya) la adăpostul oferit de un copac, Siddharta Gotama, practicând Calea de Mijloc, a realizat perfecta Iluminare, eliberându-se de suferinţă şi ignoranţă. Apoi, timp de 45 de ani a colindat ţinuturile Indiei instruindu-şi discipolii pentru a realiza ei înşişi fructul suprem, Nibbana.

O întrebare adesea pusă în lumea occidentală este aceea dacă buddhismul este o religie sau o filozofie. Filozofii, istoricii şi savanţii oferă diverse răspunsuri. Cert este însă că Buddha a predat un mod de viaţă, o disciplină, un antrenament al minţii menit a ne ridica de pe ochi vălurile ignoranţei şi a vedea realitatea ultimă, Dhamma, ce ne va conduce la adevărata libertate şi fericire.

Buddha nu a încurajat speculaţia inutilă, învăţăturile lui fiind esenţialmente practice. Şi-a sfătuit întotdeauna discipolii să nu îşi risipească eforturile încercând să găsească răspunsuri care nu le-ar aduce nici un beneficiu, ci să îşi concentreze resursele pentru a transcende adevăratele probleme: suferinţa, bătrâneţea, boala, moartea. Întreaga lui învăţătură se condensează în Cele Patru Adevăruri Nobile şi anume: Adevărul despre suferinţă (Dukkha – are un sens mult mai larg decât „suferinţă” cum este în mod simplist tradus), cauza suferinţei (Samudaya), încetarea suferinţei (Nirodha) şi calea ce duce la încetarea suferinţei (Magga – Nobila Cale în Opt Părţi). Această doctrină nu trebuie primită însă de către adept ca un adevăr revelat, indiscutabil. Practicantul trebuie să investigheze pentru a vedea el însuşi realitatea acestor lucruri. Simpla acceptare a doctrinei buddhiste nu conduce la eliberare, de aceea Buddha a încurajat mai degrabă investigarea decât credinţa oarbă.

Au vreo relevanţă învăţăturile buddhiste în zilele noastre?

Citind despre buddhism oamenii se întreabă ce relevanţă ar mai putea avea învăţăturile lui Buddha în condiţiile în care omenirea şi-a schimbat felul de fi şi de a trăi radical în aceşti 2500 de ani.

Realitatea este că această pretinsă diferenţă este una extrem de superficială. Aparent, ne petrecem zilele foarte diferit de omenii din antichitate. Informaţia circulă aproape instantaneu, serivciile medicale au evoluat şi sunt capabile să trateze cu uşurinţă bolile care în urmă cu câteva sute de ani ai ne-ar fi răpus cu certitudine. Omul a păşit pe lună şi a explorat fundurile oceanelor. Avem motoare nucleare şi acceleratoare de particule şi aşa mai departe. Cu toate astea în profunzime suntem trântiţi încoace şi încolo de aceleaşi forţe ca şi acum 2500 de ani: dorinţa şi aversiunea. La fel ca în vremea lui Buddha, ignoranţa ne face să ne identificăm nu cu casta în care ne-am născut, însă cu poziţia noastră în ierarhia socială, cu maşina pe care o conducem, cu job-ul, cu cariera, cu calităţile partenerilor cu cale împărţim patul, cu planurile noastre de viitor..

Înconjuraţi de gadget-uri, mânaţi de lăcomie cu super-viteza secolului 21, alergăm dintr-o partea în alta, în căutarea profitului. Acum, probabil mai mult decât oricând în istorie, am pierdut contactul cu propriile noastre trupuri, cu propria noastră fiinţă. Practicând calea buddhistă învăţăm însă să ne întoarcem la ritmul natural al fiinţei noastre, să încetinim, pentru a putea vedea realitatea, Dhamma, şi ridicând unul după altul vălurile ignoranţei să ne eliberăm asemeni lui Buddha, să atingem perfecţiunea.

Două vorbe despre filozofii zilelor noastre

Recent, mi-am cumparat de la „Wisdom Publications” Digha, Majjhima şi Samyutta Nikaya traduse, evident, în limba engleză. Din Digha Nikaya (Colecţia discursurilor lungi) citisem tot ce se găsea pe accestoinsight dar multe sutte nu erau acolo, astfel că am reluat lectura de la începutul colecţiei (în traducerea lui Maurice Walshe).

În Ambattha Sutta, sutta a treia din colectie, un tânăr brahman „student al Vedelor, cunoscător al mantrelor, care şi-a perfecţionat cunoaşterea Celor trei Vede, un orator iscusit în expunerea regulilor şi ritualurilor, în ştiinţa sunetelor şi a înţelesului lor şi nu în ultimul rând, desăvârşit în cunoaşterea tradiţiei orale, a filozofiei şi a celor treizeci şi două de semne ale unui om ilustru” este trimis de învăţătorul său, brahmanul Pokkharasati, să verifice dacă, într-adevăr ascetul Gotama se ridică la nivelul reputaţiei sale.

Fără a intra în dalii despre aroganţa cu care Ambattha l-a abordat pe Buddha şi felul în care Buddha l-a „pus la punct” într-un mod gentil, astfel încât acesta să nu se simtă umilit, voi trece direct la partea care mi s-a părut mie relevantă în mod special zilelor noastre, şi mai ales în ceea ce îi priveşte pe unii amatori de filozofie. Aşadar, după ce „l-a pus la locul lui” pe arogantul brahman, Buddha l-a întrebat:

- Ce crezi Ambattha, să presupunem că Regele Pasenadi ar sta pe gâtul elefantului ori în şaua calului (...) şi ar vorbi cu miniştrii şi prinţesele sale despre ceva. Şi să presupunem că el s-ar da la o parte şi în locul său ar veni un un muncitor sau sluga unui muncitor şi ar sta în locul său. Şi stând acolo el ar zice: „Asta spune Regele Pasenadi din Kosala!”, ar vorbi el oare cuvintele regelui, ca şi cum ar fi egalul său?

- Bineînţeles că nu, Venerabile Gotama!

- Ei bine atunci, Ambattha, e la fel şi în cazul acesta. Acei care au fost, după cum spui tu, cei dintâi înţelepţi ai brahmanilor, făuritorii şi propovăduitorii mantrelor, a căror versete antice sunt incantate, pronunţate şi colectate de către brahmanii de astăzi – Atthaka, Vamaka, Vamadeva, Vessamitta, Yamataggi, Angirasa, Bharadvaja, Vasettha, Kassapa, Bhagu – mantrele lor, se spune că ţi-au fost transmise ţie şi învăţătorului tău; şi totuşi, prin asta nu devii tu însuţi un înţelept, sau un experimentat într-ale înţelepţilor – un astfel de lucru nu este posibil.

Ce crezi, Ambattha? Ce ai auzit spunându-se de la brahmanii venerabili, în etate, învăţătorii învăţătorilor. Acei înţelepţi dintâi, Atthaka, Vamaka, Vamadeva, Vessamitta, Yamataggi, Angirasa, Bharadvaja, Vasettha, Kassapa, Bhagu – se răsfăţau ei bine îmbăiaţi, parfumaţi, cu părul şi bărbile dichiste, împopoţonaţi cu cununi şi ghirlande, îmbrăcaţi în straie albe şi răsfăţându-se în plăcerile celor cinci simţuri şi dependenţi de ele precum eşti tu şi profesorul tău acum?

- Nu Venerabile Gotama.

- Şi mâncau ei orezuri fine, cu punctele negre îndepărtate asortate cu supe şi sosuri variate (...) Se amuzau ei cu femei îmbrăcate cu zorzoane şi volănaşe (...) Ori călătoreau ei în care trase de iepe cu cozile împletite (...) trăiau ei în fortăreţe cu palisade şi baricade, păziţi de soldaţi cu săbii lungi?

- Nu Venerabile Gotama.

- Atunci, Ambattha, nici tu, nici învăţătorul tău nu sunteţi înţelepţi sau experimentaţi într-ale înţelepţilor.

În zilele noastre dacă vrei să fi considerat un om educat, un om cult, e musai să fii studiat măcar puţină filozofie. Şi nu ai studiat filozofia fără să fi studiat filozofii Greciei antice. Nu prea mai are însă relevanţă faptul că în Grecia antică filozofia era trăită nu doar predată/învăţată. Cred că era trăită în egală măsură în care practicanţii buddhişti trăiesc învăţătura buddhistă. Ajahn Brahm spunea că a avea o abordare pur intelectuală a buddhismului e ca şi cum ai merge la restaurant, ai lua meniul, l-ai mânca, ai plătii şi ai pleca fără să fi gustat mâncarea. Până nu demult mă lăsam foarte uşor fermecat de oamenii culţi, erudiţi, elocvenţi, capabili să mă lase cu gura căscată cu câteva vorbe bine aşezate în propoziţie. Din păcate de cele mai multe ori în spatele ambalajului colorat nu se găsea mare lucru, în nici un caz nu era prea multă înţelepciune, pe care oricum viaţa lor personală, alegerile pe care le-au făcut, nu o reflecta. Aşa că, revenind la comparaţia lui Ajahn Brahm, i-am putea spune unui astfel de filozof virtual, erudit, orator iscusit, etc.: „Ok, văd colecţia ta de meniuri, acum arată-mi ce mănânci!”

Vigilenţa interioară. Ajahn Sumedho. Atenţia conştientă: Calea spre nemurire

Acum, câte ceva despre practicarea atenţiei conştiente. Concentrarea, este atunci când îţi îndrepţi atenţia asupra unui obiect, o susţii în acel punct unic (precum ritmul liniştitor al respiraţiei normale) până când devii tocmai acel lucru, şi percepţia subiect – obiect se diminuează. Atenţia conştientă în meditaţia vipassanā este o deschidere a minţii. Nu te mai concentrezi asupra unui singur punct, ci observi intuitiv şi reflectezi asupra condiţiilor ce vin şi pleacă şi asupra liniştii minţii goale. Ca să poţi face asta trebuie să dai drumul obiectului; nu te ţii de un anume obiect, ci observi orice apare şi dispare. Aceasta este meditaţia intuitivă sau vipassanā.

Prin ceea ce eu numesc ascultare interioară, poţi auzii zgomotele din minte: dorinţa, spaimele, lucrurile pe care le-ai reprimat nelăsându-le să devină pe deplin conştiente. Acum însă, chiar dacă există gânduri obsesive, temeri sau apar emoţii, fii dispus să le permiţi accesul în sfera conştientă, pentru ca ele să poată să îşi urmeze cursul înspre dispariţie. Dacă nu se întâmplă nimic, atunci fii prezent în golul, în liniştea din minte. Poţi auzi un sunet de frecvenţă înaltă care este întotdeauna acolo, un sunet ce nu aparţine urechii. Poţi să te întorci înspre el atunci când ai abandonat condiţiile minţii. Fii însă cinstit în privinţa intenţiilor tale. Căci dacă te întorci înspre tăcere, înspre sunetul tăcut al minţii, din aversiune faţă de condiţii, atunci nu e decât o altă formă de reprimare, nu o purificare.

Dacă intenţia ta este greşită, chiar dacă te concentrezi asupra vidului, nu o să obţii un rezultat pozitiv, pentru că ai fost indus în eroare. Nu ai reflectat cu înţelepciune asupra lucrurilor, nu ai abandonat nimic, te îndepărtezi doar de aversiune, spunând „Nu vreau să văd asta”, întorcându-ţi privirea. Aceasta însă este o practică a răbdării, una ce presupune să înduri ceea ce pare a fi de neîndurat. Presupune vigilenţă interioară, înseamnă să priveşti, să asculţi şi chiar să experimentezi. În această practică înţelegerea corectă este importantă, mai degrabă decât vidul, forma sau orice astfel de lucru. Înţelegerea corectă apare din reflecţia că tot ceea ce apare, dispare, că până şi vidul este lipsit de sine. Dacă susţii că tu eşti unul ce a realizat vacuitatea ca şi cum ai fi dobândit ceva, acest lucru este intenţie greşită, nu-i aşa? Gândul că eşti cineva care a realizat, a dobândit ceva la nivel personal, vine dintr-un simţ al sinelui. Deci nu facem astfel de revendicări. Dacă există ceva înăuntru care vrea să revendice ceva, atunci observăm acel lucru, ca pe o condiţie a minţii.

Sunetul tăcerii este întotdeauna acolo, astfel că poate fi folosit ca un ghid, însă nu ca un scop în sine. Deci, este o practică foarte ingenioasă să priveşti şi să asculţi, în loc să reprimi pur şi simplu condiţiile minţii mânat de aversiunea faţă de ele. Însă vacuitatea este de fapt destul de plictisitoare. Suntem obişnuiţi să avem parte de mai mult divertisment. Cât ai rezista să stai toată ziua conştient de vacuitatea minţii? Deci trebuie să recunoaştem că practica noastră nu constă în a ne ataşa de pace, linişte sau vacuitate, ci să le folosim drept mijloace perspicace de a fi conştienţi şi alerţi. Când mintea este goală poţi să priveşti – există conştienţă, însă nu cauţi să renaşti în niciuna dintre condiţii, pentru că nu există sentimentul unui sine în ele. Sinele apare întotdeauna odată cu încercarea de a obţine sau de a scăpa de ceva. Ascultă-şi sinele spunând „Vreau să ating samādhi”, „Trebuie să ating jhanā”. Acesta este sinele care vorbeşte: „Trebuie să ajung la prima jhanā, a doua jhanā, înainte să pot face ceva”, această idee că trebuie să obţii ceva mai întâi. Ce poţi să ştii atunci când citeşti învăţăturile diferiţilor maeştrii? Poţi să ştii când eşti confuz, când te îndoieşti, când simţi aversiune sau suspiciune. Poţi mai degrabă să ştii că eşti cel care ştie, decât să decizi care dintre învăţători este cel bun.

Să practici mettā, înseamnă să foloseşti o bunătate gentilă îndurând ceea ce ai putea crede că este de neîndurat. Dacă ai o minte obsedată ce pălăvrăgeşte fără control şi te sâcâie şi vrei să scapi de ea, cu cât încerci mai mult să o reprimi, cu atât se înrăutăţeşte mai tare. Apoi la un moment dat se opreşte şi gândeşti: „O, am scăpat în sfârşit de ea, a dispărut!”. După o vreme va începe din nou şi îţi vei spune „O nu! Credeam că am scăpat de asta”. Aşa că nu are importanţă de câte ori dispare şi reapare, trebuie să iei lucrurile aşa cum sunt. Fii unul dintre aceia ce face câte un singur pas odată. Când eşti dispus să fii unul ce are toată răbdarea din lume în prezenţa condiţiilor existente, atunci poţi să le laşi să înceteze. Rezultatul faptului că laşi lucrurile să înceteze este că începi să trăieşti eliberarea, pentru că înţelegi că nu mai eşti împovărat ca înainte. Cumva, lucrurile care de obicei te enervau nu te mai deranjează aşa mult şi asta te surprinde. Începi să te simţi în largul tău în situaţii în care nu te simţeai niciodată în largul tău, pentru că permiţi lucrurilor să înceteze, în loc să te agăţi si să reacţionezi la temeri şi nelinişti. Chiar şi nelinştile celor din jurul tău nu te mai influenţează. Nu reacţionezi la anxietatea lor devenind la rândul tău tensionat. Toate acestea vin din abandonare, din faptul de a permite lucrurilor să înceteze.

Imaginea de ansamblu de reţinut e că trebuie să aveţi această vigilenţă interioară şi să observaţi gândurile obsesive ce apar. Dacă se întorc mereu, atunci evident sunteţi ataşat într-un fel – fie prin aversiune, fie prin infatuare. Deci puteţi începe să recunoaşteţi ataşamentul, în loc să încercaţi să scăpaţi de el. Odată ce îl înţelegeţi şi îl puteţi abandona, puteţi să vă întoarceţi înspre tăcerea minţii, pentru că nu are nici un sens să faceţi altceva. Nu are nici un rost să vă agăţaţi şi să stăruiţi asupra acestor condiţii mai mult decât este necesar. Lăsaţi-le să înceteze. Când reacţionăm la ceea ce apare, creăm un ciclu de obiceiuri. Un obicei e ceva care e ciclic, se învârte în cerc, nu are sfârşit. Dar dacă abandonezi şi laşi lucrurile în pace, atunci ceea ce apare, dispare şi nu devine un ciclu.

Deci vacuitatea nu e un mod de a scăpa de toate, nu e pustiul absolut, ci un potenţial infinit pentru creaţie de a apărea şi dispărea, fără ca tu să fi iluzionat dea ea. Ideea de eu, creatorul, cu talentele mele artistice, prin care mă exprim – este o fantezie incredibil de egotistă, nu-i aşa? „Asta e făcută de mine, e a mea” şi ceilalţi spun „O, eşti foarte priceput. Eşti genial.” Cu toate astea multe dintre manifestările artistice tind să fie regurgitări ale unor frici şi dorinţe. Nu prea sunt creative; sunt doar lucruri re-create. Nu vin dintr-o minte goală, ci dintr-un ego, ce nu are un alt mesaj de transmis decât acela că este plin de moarte şi egoism. La nivel universal nu are de transmis alt mesaj decât „Uită-te la mine!” ca persoană, ca ego. Însă vacuitatea minţii are un potenţial infinit de creaţie. Nu trebuie să te gândeşti să creezi lucruri; creaţia poate să aibă loc fără un ego, fără cineva care să o facă – pur şi simplu se întâmplă.

Deci lăsăm creaţia pe sama Dhammei, mai curând decât să ne gândim că e ceva de care să fim responsabili. Tot ce avem de făcut acum, tot ce e necesar să facem – ca persoane, ca oameni (vorbind în mod convenţional) – este să dăm drumul, să nu ne agăţăm. Să abandonăm. Fă binele, abţine-te de la a face răul, fi conştient. Un mesaj destul de simplu.

CE ESTE NIBBĀNA/NIRVĀṆA?

Dhammadāsa Bhikkhu nu ne-a uitat şi din ne-a trimis din nou un articol, transcrierea unei cuvântări ţinută pe data de 5 septembrie 2010 la World Buddhist University WBU, Bangkok, Thailand.

Subiecte tratate:
‣ O scurtă definiție pentru Nibbāna;
‣ Care este relația dintre Nibbāna, individ și ceilalți?
‣ Ce este Nibbāna parțială?
‣ Care este calea către Nibbāna?

Articolul (putin cam "tehnic" pentru incepatori) poate fi citit aici: http://idisk.mac.com/d_ignat-Public/Articole/Ce_este_Nirvana.pdf

mai multe articole aici:
http://web.me.com/d_ignat/Articole/articole.html