Conștientizarea obișnuitului. Atenția Conștientă: Calea spre nemurire. Ajahn Sumedho

Acum, pentru ora care urmează, vom practica în mers folosind această mişcare drept obiect al meditaţiei, concentrându-ne atenţia asupra mişcării picioarelor şi asupra presiunii create atunci când acestea ating pământul. Şi în acest caz puteţi folosi mantra „buddho” - „bud” pentru piciorul drept, „-dho” pentru stângul, pe toată întinderea cărării de jongrom. Vedeţi dacă puteţi fi pe deplin alerţi, pe deplin prezenţi în senzaţiile create de mers, de la începutul cărării şi până la sfârşitul ei. Începeţi cu o cadenţă normală, iar mai apoi încetiniţi sau grăbiţi pasul în funcţie de necesităţi. Cultivaţi un pas normal, pentru că meditaţia se învârte în jurul obişnuitului, mai degrabă decât în jurul specialului. Folosim respiraţia normală şi nu o „tehnică de respiraţie”; postura de meditaţie şezând, nu statul în cap; pasul normal, nu alergatul, joggingul sau un pas încetinit metodic – doar un mers relaxat. Practicăm în jurul obişnuitului pentru că îl luăm de bun. Însă acum ne aducem atenţia asupra tuturor lucrurilor pe care le-am luat de bune şi nici nu le-am observat, cum ar fi minţile şi trupurile noastre. Chiar şi doctorii, bine instruiţi în fiziologie şi anatomie, nu sunt cu adevărat conştienţi, prezenţi în trupurile lor. Dorm cu trupurile lor, se nasc cu trupurile lor, îmbătrânesc, trebuie să trăiască cu ele, să le hrănească, să le exerseze şi cu toate astea îţi vorbesc despre ficat ca şi cum acesta fi pe o planşă. Este mai uşor să priveşti ficatul pe o planşă, decât să fi conştient de propriul tău ficat, nu-i aşa? Deci ne uităm la lume ca şi cum, într-un fel, nu am fi parte din ea şi ceea ce este cel mai obişnuit, cel mai comun, ratăm, deoarece căutăm extraordinarul.
Televiziunea este extraordinară. Pot difuza la televizor tot felul de aventuri romantice fantastice. E un lucru miraculos aşa că e uşor să te concentrezi asupra lui. Televizorul e de-a dreptul hipnotizant. La fel, atunci când trupul devine extraordinar, să zicem că se îmbolnăveşte grav, e foarte dureros, ori simte extaz sau curg prin el senzaţii minunate, atunci îl observăm! Însă doar presiunea ce apare atunci când piciorul drept atinge pământul, doar mişcarea respiraţiei, doar senzaţia trupului tău şezând pe scaun atunci când nu este nici o senzaţie extremă prezentă – acestea sunt lucrurile înspre care trebuie să ne trezim acum. Ne aducem atenţia asupra felului în care sunt lucrurile într-o viaţă obişnuită.
În acest fel, atunci când viaţa devine extremă sau extraordinară, realizăm că suntem capabili să ne adaptăm destul de uşor. Pacifiştilor şi celor cu „obiecţiuni de conştiinţă” li se pune adesea această întrebare faimoasă: „Deci nu crezi în violenţă… Atunci ce ai face dacă un maniac ţi-ar ataca mama?” Acesta e un lucru cu privire la care majoritatea dintre noi nu trebuie să ne facem prea multe griji. Nu e ceva foarte des întâlnit în viaţa de zi cu zi. Însă dacă o astfel de situaţie extremă s-ar ivi, sunt convins că am face lucrul potrivit. Chiar şi cel mai tembel om poate fi atent în situaţii extreme. Însă în viaţa obişnuită, atunci când nu se întâmplă nimic extraordinar, putem fi de-a dreptul tembeli. Nu-i aşa?
În disciplina Pātimokkha* se spune că noi, călugării, nu ar trebui să lovim pe nimeni. Deci, iată-mă stând şi făcându-mi griji despre ce aş face în situaţia în care un maniac ar veni şi mi-ar ataca mama. Am creat o mare dilemă morală într-o situaţie obişnuită, în care eu stau aici şi mama mea nici măcar nu este de faţă. În toţi aceşti ani, nu a existat nici cea mai mică ameninţarea la adresa mamei mele din partea maniacilor (în afară de şoferii din California). Problemelor morale adevărate le putem răspunde uşor în conformitate cu timpul şi locul lor, dacă acum suntem conştienţi de acest timp şi acest loc.
Aşa că ne concentrăm atenţia asupra obişnuitului condiţiei umane: corpul care respiră, mersul dintr-un capăt până în celălalt al cărării de jongrom şi asupra senzaţiilor de plăcere şi durere. Atunci când suntem la o retragere meditativă urmărim absolut totul, urmărim şi cunoaştem totul aşa cum e. Aceasta este meditaţia vipassana – să cunoşti lucrurile aşa cum sunt ele, nu în conformitate cu teoriile sau presupunerile noastre la adresa lor.
____________________
* Pātimokkha – codul de 227 de reguli şi precepte ce guvernează comportamentul călugărului buddhist în tradiţia Theravada.