Din moment ce acest blog nu are prea mulţi cititori, iar cei pe care îi are îmi sunt în general prieteni şi mai ales, nu sunt nou-veniţi într-ale buddhismului, m-am gândit că aş putea să îi dau o notă personală uşor mai pronunţată. Asta înseamnă că pe lângă articolele de sub eticheta „impresii personale” voi posta şi interpretări şi reflecţii proprii, semnalizate corespunzător cu eticheta „păreri personale”.
În prima mea conversaţie cu un călugăr buddhist mi-am exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele faptului de a împărtăşii cu alţii propriile mele interpretări ale suttelor sau ale conceptelor buddhiste - întotdeauna există riscul de a-ţi răspândi propriile erori – şi îi povesteam de câte ori s-a întâmplat să fiu ferm convins ca am înţeles bine anumite aspecte ale doctrinei sau practicii buddhiste, doar ca după o vreme să realizez că interpretările mele erau mai mult sau mai puţin greşite. Conform învăţăturilor buddhiste toate fenomenele prezintă cele trei caracteristici „dukkha”, „anicca”, „anatta” (adică nesatisfăcătoare, impermanente/inconstante şi lipsite de sine) . „De ce ar fi părerile altfel...” – mi-a spus el, continuând: „Este OK atâta timp cât precizezi că e felul în care înţelegi tu în prezent lucrurile. Dacă după o vreme părerile tale se schimbă, vei spune: «acum aceasta este interpretarea pe care o dau eu problemei respective»”
Încă dinainte de a începe să studiez buddhismul am realizat câtă uşurare câştigi atunci când nu mai ţii cu tot dinadinsul să fii consecvent. De atâtea ori am fost ferm convins că am dreptate, iar mai apoi am realizat că am greşit, încât mi-am dat seama că este stupid să te încăpăţânezi să fii consecvent. Niciodată nu deţinem toate datele când tragem o concluzie, ar fi imposibil să fie altfel. A încerca să faci dintr-o părere o certitudine echivalează cu a face abstracţie de una din proprietăţile ei fundamentale (anicca), a ignora legea universală, Dhamma. Acestea sunt limitările raţiunii. Dacă facem un raţionament despre, să zicem... Vasile şi maşina sa, luăm în calcul anumite proprietăţi ale maşinii şi anumite caracteristici ale lui Vasile. Unele proprietăţi şi caracteristici fie nu le cunoaştem, fie le ignorăm. Atunci când, mai târziu, luăm în calcul şi alte date ne dăm seama că ceea ce am concluzionat anterior poate fi cel puţin nuanţat dacă nu este 100% eronat.
Aşa că, eu pot să afirm ceva cu tărie şi convingere o perioadă îndelungată de timp, mă pot angaja în diverse dispute în legătură cu părerile mele, iar mai apoi să afirm cu seninătate cu totul altceva. Asta pentru că îmi dau seama că o părere e doar o părere. Este inevitabil să fie aşa, atâta timp cât suntem limitaţi de ignoranţă.
Problema e atunci când nu recunoşti aceste limitări şi te crezi atoateştiutor. De multe ori, chiar când am indicii serioase să cred că lucrurile sunt aşa cum intuiesc eu, gândindu-mă că totuşi sunt atâţia alţii care au păreri contrare cu ale mele, las o portiţă deschisă în mintea mea. A nu lăsa această portiţă e o dovadă de aroganţă: înseamnă că te pui pe tine deasupra lor; eu am dreptate, iar ei toţi sunt fie nişte înguşti la minte, fie doar nişte superstiţioşi, fie neştiinţifici, etc... Buddha nu şi-a încurajat discipolii să cultive atitudini de genul „Numai eu am dreptate, voi toţi vă înşelaţi”, ci a încurajat investigaţia. Ori pentru un atare demers trebuie să ai o minte deschisă. Un demers care doar se limitează la încercarea de a confirma o părere formată aprioric, fără a lăsa loc şi altor potenţiale concluzii, după mine nu este deloc o investigaţie. Dacă eşti un astfel de „deştept”, chiar şi atunci când îţi dai seama în forul tău interior că lucrurile nu stau chiar aşa, vei încerca să forţezi interpretarea, pentru a conduce la concluzia ta. Poate că în unele cazuri, acest mecanism este atât de subtil încât nici nu îl sesizezi şi chiar dacă în general eşti animat de cele mai bune intenţii, vei induce în eroare prin interpretările date, pentru că inconştient îţi aperi imaginea ta de om consecvent şi o altă concluzie e o ameninţare pentru această imagine. Pentru oricine se hotărăşte să studieze şi mai ales să practice buddhismul o astfel de deschidere este indispensabilă.
Eu mă străduiesc să nu fiu un astfel de „deştept”, însă pentru că sunt o biată fiinţă orbită încă de ignoranţă, vă rog, dragi cititori, să luaţi această etichetă „păreri personale” ca pe un avertisment.
Si iată, prima părere personală este despre... păreri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu