A trecut şi asta.. Cel puţin de data asta eram cu lecţia învăţată şi nu am avut nici un fel de aşteptări. Dacă sunt mulţumit de rezultat? Da sunt mulţumit.
Nu se anunţaseră mulţi oameni. Un amic a zis că vine să vadă care e treaba cu meditaţia, că o fi ceva din moment ce de doi ani de zile eu insist în „obiceiul” ăstă în detrimentul altor obiceiuri mai amuzate, însă până la urmă a preferat să meargă la fotbal. Încă o persoană a confirmat participarea dar nu a mai apărut. Nu am aflat de ce şi nici nu are rost să fac speculaţii pe tema asta. Despre cei care au spus că poate o sa vina dacă au timp sau nu au altceva mai bun de făcut e inutil să mai vorbesc. Am încercat să fac publicitate evenimentului cum am putut eu mai bine, în limitele bunului simţ, perfect conştient de faptul că, concitadinii mei sunt destul de puţin preocupaţi de astfel de lucruri şi oricum majoritatea au o cu totul altă orientare religioasă, chiar dacă în unele cazuri au o atare orientare doar la nivel declarativ. Am anunţat evenimentul pe blog, pe facebook, am lipit afişe prin oraş, cu gândul că cine trebuie sa afle, află.
La ora 18,00 la fosta cafenea de B-dul Decebal, nr. 3 s-au prezentat 3 persoane: subsemnatul, un fost coleg de liceu care are un oarecare interes teoretic pentru „viaţa spirituală” şi încă un domn.
Acest domn, fără îndoială are un interes sincer pentru emanciparea spirituală şi este într-o căutare autentică. De fapt, chiar ar fi avut lucruri importante de făcut în acel timp, lucruri pe care le-a sacrificat pentru a participa la întâlnire. Un lucru demn de laudă. Orice cale spirituală, cred eu, trebuie să aibă la bază, o astfel de hotărâre, disponibilitatea de a sacrifica unele lucruri, de a pune spiritualitatea pe primul loc. Chiar dacă vederile noastre religioase nu coincid, a fost din punctul meu de vedere o întâlnire fructuoasă. Timp de 45 de minute am discutat despre cea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi „Calea” către eliberarea de iluzii şi suferinţă, după care am practicat împreună anapanasati. Am schimbat adrese de email si i-am oferit câteva materiale despre meditaţia buddhistă. Sper să ne întâlnim din nou, atunci când obligaţiilor de natură socială, familială ne vor permite, asta în măsura în care şi dânsul va considera o astfel de întâlnire utilă.
Cam asta a fost tot. Evident că în atare circumstanţe este inutil să planific o nouă întâlnire săptămâna viitoare. Chiria pentru sală a fost destul de scumpă, iar resursele mele financiare sunt limitate. Totuşi, mă pun la dispoziţia oricui consideră că o atare întâlnire i-ar aduce un folos. Nu pentru a îl învăţa eu ceva, ci pentru a îi pune la dispoziţie materialele pe care le deţin, experienţa mea (limitată) în practicarea Dhammei şi acea prietenie spirituală (Kalyana mitta) despre a cărei importanţă vorbea adesea Buddha.
În încheierea acestei postări voi face traducerea unei sutta asupra căreia e bine să reflectăm din când în când, traducere pe care doresc să o fac încă din ziua în care am citit-o pentru prima dată. Este vorba de Mangala Sutta:Discursul asupra Binecuvântărilor, discurs ce în ţările Theravada este recitat la anumite ocazii. Este bine atunci când avem tendinţa să fim nemulţumiţi să ne uităm cu atenţie la lucrurile care nu sunt aşa cum dorim noi şi despre care credem că dacă ar fi altfel ne-ar aduce satisfacţii, ne-ar face fericiţi. Aşa cum spune Ajahn Brahm, de fiecare dată când suntem nemulţumiţi de anumite lucruri, ignorăm toate celelalte lucruri bune pe care le avem. Pentru că, aşa cum reiese din această sutta, fericirea şi binecuvântarea vine din cu totul alte lucruri.
„Astfel am auzit: Odată, Cel Binecuvântat locuia în mănăstirea Anathapindika, din pădurea Jeta, lângă Savatthi. Când noaptea era pe terminate o anumită zeitate a cărei splendoare ilumina întreaga pădure a apărut în faţa Celui Binecuvântat şi, apropiindu-se l-a salutat cu respect şi i s-a aşezat alături. Şezând alăturea, i-a adresat Celui Binecuvântat următorul vers:
Mulţi zei şi oameni, dorind cu ardoare binele, cugetă referitor la binecuvântări. Te rog spune-mi care este cea mai înaltă binecuvântare?
Să nu te însoţeşti cu proştii, să te însoţeşti cu cei înţelepţi, să îi onorezi pe cei care sunt demni de onoruri – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Să locuieşti într-un loc adecvat, să fi făcut fapte meritoase în trecut şi să te îndrepţi în direcţia corectă – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Să ai cunoştinţe vaste, aptitudini perfecte, să fi bine antrenat în disciplină şi plăcut în vorbire – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Să îşi ajuţi tatăl şi mama, să îţi preţuieşti soţia şi copiii, să ai o meserie paşnică – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Să fi darnic, să ai o conduită justă, să îţi ajuţi rudele şi să fi ireproşabil în acţiuni – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Să încetezi şi să te abţii de la rău, să nu consumi substanţe intoxicante şi să fi de neclintit în virtute – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Reverenţa, modestia, mulţumirea, recunoştinţa şi oportunitatea de a auzi Dhamma – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Răbdarea, supunerea, a îi vedea pe cei ce trăiesc Viaţa Sfântă (samana) şi discuţiile religioase la vremea potrivită – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Autocontrolul, Viaţa Sfântă, perceperea Adevărurilor Nobile şi realizarea Nibbanei – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Acela a cărui minte nu se tulbură când intră în contact cu neprevăzutele vieţii, lipsit de tristeţe, fără de pată şi în siguranţă – aceasta este cea mai înaltă binecuvântare.
Pentru cei care au îndeplinit aceste lucruri, invincibili oriunde s-ar afla, trecând fericiţi prin orice circumstanţe – acestea sunt cele mai înalte binecuvântări.” (Sutta Nipata 2.4)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu