Efortul este pur și simplu să faci ceea ce trebuie făcut și acesta variază în funcție de caracterul și obiceiurile fiecăruia. Unii oameni au mai multă energie – atât de multă încât sunt tot timpul în căutarea unor lucruri de făcut. Îi puteți observa căutându-și de lucru, tot timpul angajați în exterior. În meditație nu căutăm ceva de făcut, o scăpare, ci cultivăm efortul interior. Observăm mintea și ne concentrăm asupra subiectului.
Dacă depui prea mult efort devii agitat, iar dacă depui prea puțin te moleșești și trupul începe să se înmoaie. Corpul tău este un bun instrument de măsură a efortului: îți menții corpul drept, atunci poți să îl umpli cu efort; aliniază-ți corpul, ridică-ți pieptul, ține spatele drept. E nevoie de multă voință, așa că corpul tău este un bun indicator al efortului. Dacă ești leneș, găsești cea mai ușoară postură – forța gravitației te trage în jos. Când e rece afară, trebuie să împingi energia în sus prin șira spinării pentru a iriga corpul, nu să te cuibărești pe sub pături.
Practicând ānāpānasati (urmărirea respirației) te concentrezi asupra ritmului. Eu am găsit că este foarte folositor să învăț să încetinesc, în loc să fac totul rapid – ca și în cazul gândirii. Te concentrezi asupra unui ritm care este mult mai lent decât cel al gândurilor. Ānāpānasati te silește să încetinești, are un ritm mai blând. Deci, încetăm să mai gândim: suntem mulțumiți doar cu o inspirație și o expirație, considerăm că avem tot timpul din lume la dispoziție pentru a fi împreună cu o singură inspirație, de la început, la mijloc și până la sfârșitul ei.
Dacă încerci să obții samādhi (concentrare) prin ānāpānasati, atunci deja ți-ai stabilit un țel de atins – faci asta pentru a obține ceva pentru tine, așa că ānāpānasati devine o experiență deosebit de frustrantă și începe să te enerveze. Poți să fi prezent într-o singură inspirație? Poți fi mulțumit cu o singură expirație? Cu acest scurt, simplu interval de timp?
Atunci când urmărești să atingi jhāna (absorpție) cu ajutorul acestei meditații și chiar te străduiești și depui efort în acest sens, nu încetinești, ci încerci să obții, să atingi ceva, în loc să te mulțumești, umil, cu o inspirație și o expirație. Succesul în ānāpānasati constă în doar atât – să fii atent pe durata unei inspirații, pe durata unei expirații. Stabilește-ți atenția la început și la sfârșit sau la început, la mijloc și la sfârșit. Asta îți dă niște puncte concrete de orientare, astfel încât dacă mintea ta rătăcește mult în timpul exercițiului ești în special atent, examinând începutul, mijlocul și sfârșitul. Dacă nu faci asta, mintea ta tinde să rătăcească.
Eforturile noastre se concentrează doar în asta; orice altceva este suprimat sau abandonat în acest interval de timp. Reflectați asupra diferenței dintre inspirație și expirație – examinați-o. Care dintre ele vă place mai mult? Câteodată vi se va părea că respirația tinde să dispară; devine foarte fină. Corpul pare să respire de unul singur și ai această senzație ciudată că nu vei mai respira. E puțin înspăimântător.
Dar acesta este un exercițiu. Te centrezi asupra respirației, fără a încerca să o controlezi. Câteodată, când îți concentrezi atenția asupra nărilor, simți că întregul corp respiră de unul singur.
Adesea suntem extrem de serioși cu privire la toate lucrurile – total lipsiți de bucurie și fericire, fără simțul umorului, reprimând totul. Așa că înveseliți mintea, fiți relaxați și în voie, acordați-vă tot timpul din lume, fără a fi supuși presiunii cauzate de dorința de a obține ceva important. Nimic special, nimic de atins, nimic important, doar un lucru mărunt. Chiar și atunci când aveți o singură inspirație conștientă dimineața, este mai bine decât ceea ce fac majoritatea oamenilor. Cu siguranță este mai bine decât să fii nepăsător toată ziua.
Dacă ești o persoană negativistă, încercă să fi mai blând cu tine, străduiește-te să te accepți. Relaxează-te și nu îți fă din meditație o povară. Încearcă să vezi meditația ca pe o oportunitate de a obține pace și ușurare în momentul prezent. Relaxează-ți corpul și bucură-te de pace.
Nu te lupți cu forțele răului. Dacă simți aversiune către ānāpānasati, observă și acest lucru. Nu trebuie să simți că e ceva ce trebuie să faci, ci mai degrabă că e ceva plăcut, ceva ce te bucuri să faci. Nu trebuie să faci nimic altceva, așa că poți fi complet relaxat. Ai deja tot ce îți trebuie: ai respirația, trebuie doar să te așezi, nu e nimic dificil de făcut, nu ai nevoie de aptitudini speciale, nici măcar nu e nevoie să fii prea inteligent. Când te gândești „Nu pot să o fac!” , recunoaște asta ca pe o rezistență, o frică sau o frustrare și relaxează-te.
Dacă îți dai seama că devii tensionat și încordat din cauza meditației ānāpānasati, atunci oprește-te din practică. Nu o transforma într-un lucru dificil, într-o povară. Dacă nu poți să o faci atunci șezi doar. Eu personal, când ajungeam în astfel de stări, pur și simplu contemplam pacea. Gândeam: „Trebuie... trebuie... trebuie să fac asta”, iar apoi îmi spuneam „Doar bucură-te de pace! Relaxează-te”.
Dubii, neliniște, nemulțumire, aversiune... în scurt timp eram în stare să contemplez pacea, spunându-mi în mod repetat, hipnotic „Relaxează-te, relaxează-te”. Dubiile cu privire la propria-mi persoană apăreau: „Nu are rost, nu ajung nicăieri în felul asta. Trebuie să obțin ceva”. În curând însă reușeam să mă împac cu asta. Trebuie să te calmezi mai întâi, iar atunci când ești relaxat poți să practici ānāpānasati. Dacă vrei ceva de făcut, poți face asta.
La început practica ta poate fi foarte plicticoasă; te simți neîndemânatic și lipsit de speranță ca și atunci când înveți să cânți la chitară. La început, degetele îți sunt atât de neîndemânatice, încât pari lipsit de speranță, însă după o vreme începi să dobândești îndemânare și devine destul de ușor. Înveți să fii martor la ceea ce se întâmplă în mintea ta, în așa fel încât să știi atunci când devii neliniștit, tensionat sau plin de aversiune, să recunoști aceste stări și nu să te convingi că nu este așa. Ești pe deplin conștient de felul în care stau lucrurile: și ce faci atunci când ești neliniștit, tensionat și plin de aversiune? Te relaxezi.
În primii mei ani petrecuți cu Ajahn Chah, se întâmpla să fiu uneori foarte serios în privința meditației și mult prea necruțător și solemn în privința mea. Îmi pierdeam de tot simțul umorului, deveneam serios ca un cadavru, ca o creangă uscată. Depuneam foarte mult efort, însă îmi cauza atâta neplăcere și tensiune să mă tot gândesc: „Trebuie să.. Sunt prea leneș”. Mă simțeam atât de vinovat dacă nu meditam toată ziua – o stare mentală groaznică, lipsită de bucurie. Așa că urmăream această stare. Meditam asupra mea, așa cum eram, uscat ca un băț. Când toată treaba asta devenea extrem de neplăcută, nu trebuia decât să îmi aduc aminte opusul: „Nu trebuie să faci nimic. Nu e nici un loc în care să mergi, nici o treabă de făcut. Împacă-te cu lucrurile așa cum sunt ele, relaxează-te, las-o mai moale”. Foloseam aceste lucruri.
Când mintea ta ajunge într-o astfel de stare, aplică opusul, învață să iei lucrurile ușor. Citești cărți în care ți se spune să nu pui efort în nimic - „doar lasă lucrurile să evolueze în felul lor natural” și te gândești - „tot ce trebuie să fac este să mă odihnesc”. Și atunci aluneci într-o stare pasivă, de amorțeală. Atunci este însă timpul să depui puțin mai mult efort.
Cu ānāpānasati nu trebuie să îți susții efortul decât pe durata unei inspirații. Și dacă nu îl poți susține pe durata unei inspirații, susține-l măcar pe durata unei jumătăți de inspirații. În acest mod nu încerci să atingi perfecțiunea dintr-o dată. Nu trebuie să faci totul exact așa cum trebuie pentru că ai tu o idee despre cum ar putea să fie, ci trebuie să lucrezi cu acele probleme care există. Dacă ți-e mintea împrăștiată, e o dovadă de înțelepciune să recunoști că mintea îți zboară peste tot – e cunoaștere intuitivă. Să te gândești că nu ar trebui să fii așa, să te detești sau să te simți descurajat pentru se întâmplă să fii în acest fel – asta e ignoranță.
Cu ānāpānasati recunoști cum stau lucrurile în prezent și începi de acolo; îți susții atenția puțin mai mult și începi să înțelegi ce este concentrarea, făcând angajamente pe care să le poți duce la bun sfârșit. Nu îți lua angajamente de Superman dacă nu ești Superman. Practică ānāpānasati pentru zece sau cincisprezece minute în loc să te gândești că o să o faci toată noaptea, „O să practic ānāpānasati începând de acum, până în zori”. Căci vei eșua și o să te enervezi. Stabilește-ți perioade pe care știi că ești capabil să le respecți. Experimentează, lucrează cu mintea, până ce înțelegi cum să depui efort și cum să te relaxezi.
Ānāpānasati este ceva imediat. Te conduce la cunoaștere intuitivă – vipassanā. Natura impermanentă a respirației nu este a ta, nu-i așa? Începând de la naștere, corpul tău respiră de unul singur. Inspiră și expiră – una o condiționează pe cealaltă. Atâta timp cât corpul va fi în viață, așa vor sta lucrurile. Nu controlezi nimic, respirația aparține naturii, nu este a ta, e lipsită de sine (anatta n.t.). Atunci când observi asta, practici vipassanā, cunoașterea intuitivă. Nu este ceva fascinant, excitant sau neplăcut. E un lucru natural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu