Mersul conştient (Jongrom). Atenția Conștientă: Calea spre nemurire. Ajahn Sumedho

Mersul „Jongrom*” este o practică de mers concentrat în timpul căreia eşti atent la mişcările picioarelor. Îţi aduci atenţia asupra mişcărilor corpului în mers, de la începutul cărării, până la sfârşitul ei, în timpul întoarcerii şi a opririi. Apoi apare intenţia de a merge, iar mai apoi mersul. Observaţi mijlocul cărării, sfârşitul, oprirea, întoarcerea, oprirea: acestea sunt puncte în care să vă adunaţi mintea atunci când rătăceşte în toate direcţiile. Poţi să pui la cale o revoluţie ori te miri ce în timp ce practici jongrom, dacă nu ai grijă! Oare câte revoluţii au fost puse la cale practicând jongrom....? Aşa că în loc să facem astfel de lucruri, folosim acest timp pentru a ne concentra asupra a ceea ce se întâmplă de fapt acum. Nu sunt senzaţii fantastice, de fapt sunt atât de ordinare încât nici nu le băgăm în seamă. Observaţi acum, că e nevoie să depunem un oarecare efort pentru a putea fi conştienţi de astfel de lucruri.

Când mintea voastră rătăceşte şi vă daţi seama că sunteţi plecaţi cu gândul în India, când în realitate vă aflaţi la mijlocul cărării de jongrom, atunci recunoaşteţi: „Oh!” În acel moment v-aţi deşteptat. Şi dacă v-aţi deşteptaţi redirecţionaţi-vă mintea asupra a ceea ce se întâmplă în prezent cu corpul dumneavoastră, în timp ce merge de aici – acolo. Este un antrenament al răbdării, întrucât mintea zburdă în toate direcţiile. Dacă în trecut aţi trăit momente de fericire în timp ce practicaţi meditaţia în mers şi vă gândiţi: „La ultima retragere am practicat jongrom şi chiar am simţit doar corpul mergând. Am simţit că nu există nu sine înăuntru şi m-a cuprins o stare de beatitudine. Of... dacă nu pot să o fac din nou...”, observaţi această dorinţă de a obţine ceva în concordanţă cu o amintire sau o fericire din trecut. Observaţi acest lucru ca pe o condiţie; e un obstacol. Renunţaţi definitiv la acest gând; nu contează dacă din această practică obţineţi momente de fericire. Doar un pas, iar mai apoi următorul – asta e tot ce e necesar: să abandonezi, să fii mulţumit cu foarte puţin, în loc să încerci să atingi o stare extatică pe care ai trăit-o cândva practicând acest tip de meditaţie. Cu cât încerci mai mult, cu atât mintea ta devine mai mizerabilă, pentru că urmăreşti dorinţa de a obţine ceva frumos, în concordanţă cu o amintire. Fii mulţumit cu ceea ce este acum, indiferent cum este. Împacă-te cu prezentul, în loc să te precipitezi încercând să faci acum ceva pentru a obţine o stare pe care ţi-o doreşti.

Câte un pas odată – observaţi ce liniştită este meditaţia în mers atunci când nu ai de făcut altceva decât să fi prezent în acest pas. Dar dacă te gândeşti că trebuie să cultivi samādhi prin practica mersului conştient şi mintea ta zburdă prin toate locurile, ce se întâmplă? „Nu suport această meditaţie în mers, nu obţin nici un pic de pace. Am încercat să obţin această senzaţie că merg însă nu e nimeni care merge şi mintea mea rătăceşte în altă parte” - pentru că nu înţelegi încă cum trebuie să practici, mintea ta idealizează, încercând să obţină ceva, în loc doar să fie. Când mergi, nu trebuie decât să mergi. Un pas, următorul – simplu... Dar nu este aşa de simplu, nu-i aşa? Mintea se lasă dusă, încercând să înţeleagă ce ar trebui să faci, ce nu faci bine, şi de ce nu îţi iese.

În mănăstire, ceea ce facem este să ne trezim de dimineaţă, să psalmodiem, să medităm, să muncim, să facem curat în mănăstire, să gătim, să şedem, să stăm în picioare, să mergem, să muncim, orice lucru îl luăm aşa cum e, câte unul singur odată. Să iei lucrurile aşa cum sunt e ne-ataşament, iar asta aduce pace şi uşurare. Viaţa se schimbă, iar noi o putem vedea în timp ce se schimbă. Putem să ne adaptăm schimbării din lumea senzorială, oricum ar fi aceasta, plăcută sau neplăcută. Putem întotdeauna să rezistăm, să facem faţă vieţii, indiferent ce ni se întâmplă. Dacă realizăm adevărul, realizăm pacea interioară.
_______________________________
* Jongrom (cuvânt thailandez) înseamnă a merge înspre şi dinspre, pe o cărare dreapta