Urmărirea respiraţiei (ānāpānasati)
Ānāpānasati e o modalitate de concentrare a minţii asupra respiraţiei şi indiferent dacă eşti deja un expert în asta, ori consideri că e o cauză pierdută, în oricare din situaţii, vine la un moment dat vremea să încerci această metodă. E o ocazie de a cultiva „samādhi” - concentrarea, prin mobilizarea atenţiei exclusiv asupra senzaţiei produsă de respiraţie. Deci, angajaţi-vă pe deplin în această senzaţie pe durata unei inspiraţii şi a unei expiraţii. Nu încercaţi să o faceţi, să zicem, pentru o perioadă de cinsprezece minute, pentru că nu veţi reuşi în acest mod, dacă asta este durata desemnată de voi pentru concentrarea minţii într-un singur punct. Aşa că, folosiţi mai bine doar durata a unei inspiraţii şi a unei expiraţii.
Succesul vostru depinde mai degrabă de răbdare decât de puterea voinţei, pentru că mintea rătăceşte şi trebuie întotdeauna să o aducem cu răbdare înapoi la respiraţie. Când ne dăm seama că mintea a luat-o la plimbare, conştientizăm această stare de fapt: poate că e din cauză că punem prea multă energie la început, iar apoi nu o susţinem, facem prea mult efort fără a avea puterea să îl întreţinem. Aşa că vom folosi doar durata unei inspiraţii şi a unei expiraţii pentru a limita efortul la această durată de timp în care să susţinem atenţia. Puneţi efort la începutul expiraţiei pentru a o susţine pe întreaga ei durată, până la sfârşit, apoi la fel şi în cazul inspiraţiei. În cele din urmă lucrurile se aşează şi se spune că ai intrat în samādhi când nu mai e nevoie de efort.
La început va părea că este nevoie de mult efort sau că nu putem să o facem, asta pentru că nu suntem obişnuiţi cu astfel de lucruri. Majoritatea minţilor au fost antrenate pentru a folosi gândirea asociativă. Citind cărţi sau făcând alte lucruri similare mintea a fost antrenată să meargă de la un cuvânt la altul, să creeze gânduri şi concepte bazate pe logică şi raţiune. Ānāpānasati însă, este un alt fel de antrenament, în care obiectul asupra căruia ne concentrăm este atât de simplu, încât este cu totul neinteresant la nivel intelectual. Deci nu e o chestiune de a fi interesat, ci de a depune efort şi de a folosi această funcţie naturală a corpului drept punct de concentrare. Corpul respiră fie că eşti tu conştient de asta sau nu. Această metodă de meditaţie nu se aseamănă cu pranayama, cu ajutorul căreia dezvolţi putere prin respiraţie, ci este o tehnică prin care dezvolţi samādhi – concentrarea – şi atenţia conştientă, observând respiraţia naturală, aşa cum este ea în momentul prezent. La fel ca şi cu restul lucrurilor, este ceva ce trebuie să practici pentru a reuşi. Nimeni nu întâmpină probleme în a înţelege teoria; practica continuă este aceea care îi descurajează pe oameni.
Observaţi însă tocmai această descurajare ce se naşte din faptul că nu puteţi obţine rezultatul dorit, întrucât ea este cea care vă obstrucţionează practica. Observaţi această senzaţie, recunoaşteţi-o şi apoi abandonaţi-o. Întoarceţi-vă la respiraţie. Fiţi conştienţi de acel punct în care deveniţi sătui sau simţiţi aversiune ori nerăbdare, recunoaşteţi această stare, abandonaţi-o şi întoarceţi-vă din nou la respiraţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu